Despre “Stop Online Piracy Act” ?i cum trebuie protejate drepturile de autor
“Stop Online Piracy Act” e un proiect de lege care se discuta acum in Statele Unite. Legea ar da dreptul unui detinator de drepturi de autor sa ceara ca un site sa fie blocat, ar penaliza firmele de advertising care au legaturi cu un astfel de site, daca acele firme nu ar inceta colaborarea, si ar putea sa blocheze transferurile financiare spre detinatorii lor. In plus, motoare de cautare ca Google ar putea fi obligate sa scoata siteurile respective din rezultatele cautarilor. Detaliile nu conteaza acum, dar puteti sa cititi aici.
Este de neevitat concluzia ca piratarea aduce pierderi foarte mari industriei de divertisment. Legea asta nu este decat un increment la status quo, deci nu e justificat sa spui ca o sa duca la moartea internetului, sau mai stiu eu ce. Dar ceea ce nu inteleg cei ce o sustin este ca legea e gandita cu situatia actuala in minte. Daca am invatat ceva in ultimii zece ani este ca piratarea nu dispare, chiar si cu legi menite sa o opreasca, si metodele in care se face se adapteaza la situatia legala din practica. De exemplu, acum daca se blocheaza nume de siteuri, oamenii pot folosi adresa de IP. Daca se blocheaza asta, se pot folosy servere proxy, sau alte servere de DNS din afara Americii, nemonitorizate. Se pot lua si masuri impotriva la asta, dar exista si contramasuri. Automatizarea poate face acele contramasuri relativ simple si pentru utilizatorii nesofiticati.
De ce nu iubesc femeile
Daca o imagine face cat 1000 de cuvinte, atunci imaginea de mai sus este un eseu despre ce nu-mi place la femei. O poti analiza ca pe o pictura de Michelangelo. Fiecare element reprezinta un mic comentariu pe idei stupide ale femeilor, sau in orice caz comportamente de neinteles unui barbat. Vreau sa comentez cateva observatii.
In primul rand, centrul atentiei este actrita asta in varsta, si nu foarte frumoasa. Ea in schimb este foarte slaba, si pare a fi centrul atentiei pentru cum e imbracata. Nu stiu daca femeile se imbraca asa crezand ca si barbatii vad acelasi frumos obiectiv, dar e de neinteles de ce Sarah Jessica Parker e centrul atentiei langa tipele celelalte. Acum puteti sa spuneti ca poate n-are a face cu tineretea, sau frumusetea fizica, dar asta e problema, pentru ca are totul a face. Situatia de mai sus este o fantezie periculoasa. Ca femeie, ai putea crede ca daca faci un efort sa fii foarte slaba si sa te imbraci extravagant, poti si tu sa fii centrul atentiei. De fapt, o sa fii centrul atentiei intr-un sens negativ.
Ma enerveaza si expresiile lor. Pe langa faptul ca sunt fortate, e stupid sa te dai ca rosesti cand toata vestimentatia ta striga ca vrei atentie. Si daca vad pe cineva cu o floare gigantica pe rochie, ma gandesc ca are probleme cu integrarea sociala. N-ai ce cauta cu asa ceva pe strada daca nu esti designer de moda. Inteleg, rational, ca incerci sa fii flamboaianta, si sa arati ca poti sa porti chestii risque, dar defapt imi arata ce viata marunta ai. Nu esti curajoasa ca faci asa ceva. Barbatii viseaza sa lupte in razboaie, sau se bat in ringuri pentru glorie, sau, in termeni de vestimentatie, alearga in pula goala prin campusuri. O frectie din asta e curaj doar in lumea ingusta a femeilor care sunt prea stresate sa se imbrace aiurea in public. Bravo, ti-ai dat seama ca poti sa te imbraci cum vrei, si nu e nicio consecinta grava daca dai gres. Ce curaj!
Ca barbat, nu ma intereseaza ce pantofi porti. Niciun tip nu se uita la o tipa mai jos de genunchi, si daca se uita, are fantezii sexuale cu picioarele ei. Inteleg ca femeile sunt foarte atente la ce fel de incaltari poarta barbatii, si de aia incerc sa ma incalt tot timpul cu adidasi curati, dar invers nu functioneaza. Daca tipa are un cur misto, poate sa fie incaltata in ghete de armata. Tocurile sunt in plus, daca ai peste 1,60. Nu trebuie sa pari mai inalta, si dimpotriva cateodata il stresezi pe el ca nu e destul de inalt pentru tine pe tocurile tale gigantice. Acum orice femeie o sa sara sa-mi zica ca e pentru moda, iubirea de frumos. Dar daca incepi sa sangerezi pe la 2 noaptea, nu e numai asta. Nimeni nu sufera atat pentru arta.
Mi-e sila
M-am trezit fascinat de abilitatea mea de a promite sa fac lucruri, sau de a-mi face planuri sincere, dar pe care nu le duc la bun sfarsit. Pana acum ma gandeam ca e pur si simplu o lipsa de disciplina. Nu tot ceea ce vrem ne aduce satisfactie imediata, deci e natural ca uneori sa-ti displaca ce faci pana cand ajungi la final. Ma gandeam ca poate sunt eu nedisciplinat, sau ca am o tendinta innascuta spre activitatile cu rezultate imediate.
M-am trezit gandindu-ma ca defapt ce am zis mai sus n-are niciun sens. Ma gandesc la ceilalti, si mi se pare ca toti traiesc mici vieti anoste, in care incearca sa-si atinga scopuri, dar intr-un fel fara viata, fara pasiune. Poate psihologic imi proiectez gandurile pe toata populatia, dar acum cred ca am drepate. Mi se pare ca toti vrem sa fim ceea ce nu suntem, si ne facem planuri care se potrivesc imaginilor noastre despre ceea ce ar insemna o viata misto, o viata pe care am vrea s-o avem. Daca am vrea cu adevarat ceea ce ne planuim, de ce trebuie sa ne fortam zi de zi? N-are niciun sens.
Încă o recomandare
O recenzie a celui de-al noilea număr al revistei de literatura SF Galileo.
Recomandare
Aici, un foarte mişto articol. Genial e puţin spus, aşa că mai bine ne abţinem.
Despre demnitate şi sclavie
Titlul de mai sus e fie prea serios, fie atât de grav încât – mai ales pe un blog ca ăsta – anunţă o postare ironică. Întâmplător, nu vreau să fac niciun mişto.
Mă uitam zilele astea la un documentar despre samurai, în care era lăudat spiritul lor bărbătesc, demnitatea lor care nu suporta nicio ofensă.
Pe de altă parte, despre aceiaşi oameni se spunea că erau devotaţi până la moarte nobilului care îi angaja. Ei erau în stare să-şi dea viaţa pentru stăpânul lor, şi asta nu numai în luptă. Dacă nu duceau la îndeplinire o sarcină care le fusese încredinţată, ei se sinucideau făcându-şi seppuku. Din câte observ, samuraii aveau demnitatea unor sclavi.
Nu poate fi vorba de demnitate acolo unde individul apare ca mijloc pentru scopurile altuia, atunci când îşi pune – chiar şi voluntar – viaţa în slujba unui stăpân. Cum se explică descrierea samurailor drept persoane demne? E doar o problemă de vocabular? Este ceva specific sistemului medieval, acolo unde există aristocraţii de sânge?
Discutie intre mine si o studenta
Ea: Hei, tu, esti cu bicicleta destul de tarziu…
Eu: Da, sunt.
Ea: Stii unde este campusul de la Duke?
Eu: Da, mergi pe strada putin si ajungi la zidul campusului.
Ea: Ha, mersi. De unde esti?
Eu: De prin zona.
Ea: Nu, adica din ce tara esti. Te intreb ca am observat un accent in felul in care vorbesti.
Eu: Nu stiu, de ce nu incerci sa ghicesti?
Ea: Pai… sa vedem. Europa de est?
Eu: Da, foarte bine! Ce tara?
Ea: Esti…. olandez?
Eu: Hahahaha… Nu sunteti studente la Duke, nu? (Ea si cu prietena ei, care rade pe sub mustata.)
Ea: Ba da, suntem studente la Duke!
Eu: Credeam ca studentii de la Duke sunt mai inteligenti de atat. Cum pula mea poa’ sa fie Olanda in Europa de est?
Ea: Ce vrei de la mine, nu stiu geografie. Sunt mai mult cu stiintele eu!
Eu: Cumva, n-o cred p-asta.
Si ea pleaca nervoasa. Prietena ei se uita la mine si rade. Pacat ca nu e la fel de frumoasa.
Din clasici ai umorului
„Se vedea cât colo că era o femeie pe care te puteai baza, la o adică, femeie muncită, care nu se sfia, când era momentul, să pună mâna pe furcă, pe sapă sau pe topor şi să-ţi dea una-n cap dacă te apropiai prea mult”.
Ioan Groşan – Planeta mediocrilor
Paradoxul lui Boc
Boc şi Şeitan n-or să accepte niciodată realitatea cozilor de la ghişee.
Dacă întrebi un politician cât de des se fute în cur, el n-o să nege, n-o să te ia la rost pentru impertinenţă, n-o să se uite dispreţuitor la tine spunând că nu vrea să ducă discuţia la un asemenea nivel. Cel mai probabil, politicianul o să dea un răspuns evaziv. O să ne atragă atenţia că problema este mai complexă decât ne imaginăm, că există nişte nuanţe care ne scapă, nişte alifii care elimină durerea.
Prin definiţie, politicienii sunt fiinţe evazive, care se feresc să dea verdicte. Atunci când Adrian Severin a fost întrebat ce părere are despre faptul că la robinetele românilor curge o apă care are două părţi de hidrogen şi doar una de oxigen, parlamentarul a spus că trebuie să se ia măsuri. Dacă se constată că e aşa – să nu ne pripim totuşi, poate sunt testele greşite! – dacă se constată că e aşa, vinovaţii trebuie să răsăpundă. Cum? Conform legii!
Boc se fereşte să-şi recunoască greşeala în cazul depunerii declaraţiilor de venit de parcă astfel şi-ar atrage moartea. „Da frate, i-am pus pe oameni să stea ca vitele la o mie de cozi, am greşit! Doar un prost ar da o asemenea lege şi eu, pe cale de consecinţă, sunt prost.” Politicienilor le e frică de asemenea cuvinte, ceea ce e foarte ciudat. E ca şi cum cuvintele pe care le spun ei chiar ar conta. Nu, prietene! În politică, poţi să spui ce vrei, oricum lumea o să creadă că adevărat e contrariul.
Nu cred că Boc e atât de naiv încât să gândească în felul ăsta: „Stai, mă, nu pot să spun că am greşit şi că sunt prost. Pe urmă, lumea CHIAR O SĂ CREADĂ că am greşit şi că sunt prost. Mai bine spun că situaţia nu e chiar aşa cum o prezintă presa. În felul ăsta, negând evidenţe, lumea n-o să-şi mai dea seama că am greşit şi că sunt prost. Deşi eu ştiu că e aşa.”
Gheorghe Doja se întoarce definitiv. Acum, cu o firmă de prestări servicii
M-am întors după foarte mult timp pe acest blog din mai multe motive. În primul rând, nu am somn. Nu mă înţelegeţi greşit! Asta nu înseamnă că între timp am dormit iar acum sunt treaz pentru prima oară. Mesajul meu e următorul: În calitate de conducător al unei răscoale ţărăneşti, sunt prea ocupat ca să scriu pe blog. Trebuie să apară la orizont – cum ar zice căpitanul Jean Luc Picard – o insomnie enervantă ca să îmi recuperez parola de wordpress. Care, apropo, e „muiebasescu”. Încercaţi! De fapt, nu e asta, dar e una dintre parolele pe care cunoscuţi de-ai voştri din sistemul bugetar sigur şi-au pus-o la mail sau la facebook.
Sunt dator cu câteva informaţii. Ce am făcut eu în tot timpul cât nu am fost prezent pe blog? Păi s-o luăm în ordine, că pe urmă iar ne încurcăm. În primul rând, am călătorit. Am călătorit mult, chiar foarte mult. Ca să înţelegeţi mai bine, dacă aş fi futut cât am călătorit, coaiele mele ar arăta acum ca două stafide. De fapt, ce tot zic eu aici?! Ar arăta ca trei stafide! Mai exact, ca stafidele alea pe care le găsiţi în ciocolata Milka cu alune şi stafide. Ok, nu e o comparaţie care să mă avantajeze. Unii ar putea înţelege de aici că mă cac pe mine, ceea ce nu e cazul. N-am mai făcut asta de mult timp, de aproape doi ani.
În tot timpul cât am călătorit, am învăţat două lucruri: Să organizez răscoale ţărăneşti şi să organizez răscoale ţărăneşti. Cum ar veni, am învăţat foarte temeinic să organizez răscoale ţărăneşti. V-a plăcut cum am zis-o? Procedeul ăsta retoric l-am învăţat dintr-un manual de organizat răscoale ţărăneşti. Pentru că ţăranilor trebuie să le vorbeşti ca la proşti, ca la corporatişti.
Mi-am dat seama că vreau să îmi deschid o afacere. Şi cum la altceva nu mă pricep, mi-am deschis o firmă de organizat răscoale ţărăneşti. Clienţii mă sună şi eu le organizez răscoala. Fac rost de oameni, de costume, amenajez tabăra, aduc trupe, nu-mi scapă niciun detaliu. Clienţii să-mi spună doar ce preferă, ce revendicări au.
Acuma, inevitabil, dai peste tot felul de nebuni. Unii, mai de modă veche, vor să vadă inclusiv ceaşaful pătat cu sânge. Şi credeţi-mă, e greu de procurat aşa ceva, mai ales când răscoala e îndreptată împotriva lui Băsescu. Se ştie că Băsescu, zombie fiind, nu are pic de sânge în el.
Ei bine, da, bănuielile voastre sunt adevărate. Împotriva Băsescu trebuie eu să organizez acum o răscoală. Este o mare provocare pentru mine, dar cred că voi reuşi. Haha, glumesc. Voiam doar să văd şi eu cum e să vorbeşti ca o pizdă udă de emoţie. Nu, nu e o mare provocare. Şi deşi nu e o mare provocare, tot n-o să reuşesc pentru că – hei! – sunt Gheorghe Doja, iar Gheorghe Doja o sfârşeşte rău, torturat de suveran sau, în cel mai bun caz, de remuşcări. Şi de hemoroizi.
Mâine o să vă povestesc cum am intrat în afaceri. Poate vă dau idei.
P. S. Mai e un motiv pentru care am revenit pe blog. În timp ce îmi petreceam o frumoasă vacanţă la mine la ţară, în secolul 16, de unde sunt eu, un fan mi-a transmis următorul mesaj: „Dude, nu mai trăi în trecut! Trăieşte în prezent! Dacă trăieşti în trecut, nu rezolvi nimic, pentru că în trecut femeile nu prea se spălau şi le cădeau dinţii una-două!”
Metode de tortură medievale: Tortul cu ciocolată şi vişine
Să zicem că erai şi tu un rege însetat de sânge. Nimic anormal, fără devieri patologice, un simplu cetăţean care voia ca adversarii lui să moară în chinuri. Dacă te ţine buzunarul, dai un ospăţ duminică seara, cât încă mai e etapă în Liga I. Îi chemi pe toţi boerii pe care ai boală şi îi aşezi la masă. Cu ăia cu care te înţelegi bine n-ai treabă, dacă încearcă vreunul să între îl ţii la poarta castelului, să bălească. Cu ocazia asta abia ţi se mai umple şi ţie şanţul de apărare dimprejur.
Le explici ălora de i-ai pus la masă că vrei să te împaci cu ei, că a venit vremea ca duşmănia de pe lume să piară, că viaţa e prea scurtă, că oricum n-o să avem prea curând echipă în Liga Campionilor, aşa că ce rost are să ne purtăm duşmănie. Citește restul acestei intrări »
Din ce cauze ne mai sinucidem?
Iniţial, am citit în ziare că o fată s-a sinucis după ce a văzut Avatar. Acum citesc că există şi un băiat din cauza căruia s-a sinucis fata după ce a văzut Avatar. Cum ar veni, e normal ca în zilele noastre, fiecare sinucigaş care se respectă să aibă şi un film, şi o persoană, şi o maşină, şi un animal de casă, poate chiar şi o culoare din cauza căreia se sinucide.
Cum ar zice Mircea Badea, e de porc să te sinucizi aşa, de la o singură chestie. Nu mai e ca pe vremuri, când te sinucideai, să zicem, din cauză că te-a lăsat nevasta. Acum tragedia are mai multe aspecte. Te sinucizi din cauză că te-a înşelat nevasta, după ce te-ai uitat la Nea Mărin miliardar. Dacă în seara aia a făcut şi Rapidul doar un egal acasă cu Craiova, deja te-ai sinucis pentru culorile vişinii. Mă întreb unde o să apară prima oară ştirea despre omul care s-a spânzurat după ce a citit Libertatea.
Blog de umor recomandă
Sunt amic şi coleg de scriitor publicat. Mihai Radu, care scrie pentru mase la TNR şi Plai cu boi, face şi literatură, din care a publicat, în iarna asta, un volum de proză scurtă. Se numeşte „Hobby şi alte povestiri”, e scos de editura Vremea şi se găseşte în librăriile din toată ţara, atât timp cât există cerere.
Viaţa sexuala a americanilor. Ce inseamna sa futi de pe jos
Lupu îmi zicea, acum ceva timp, că americanii sunt în stare să fută orice, numai să nu fie nevoiţi să şi-o ia la labă. Bineînţeles, pentru cei care aţi intrat mai târziu pe blog pare că vorbesc cu animalele. De fapt, Lupu e cealaltă persoană care scrie aici. Deci, rămăsesem la faptul că americanii nu au standarde. Practic, ar fute şi de pe jos. Şi nu mă refer aici la femei cu picioarele amputate, pe care le găseşti pe jos pentru că nu se pot deplasa decât târându-se. A fute de pe jos înseamnă a fute orice, fără niciun fel de dicernământ, fără aplicarea unor minime criterii estetice (are un neg păros pe faţă? atât timp cât nu are şi unul în ceafă, e ca şi cum n-ar avea nimic. şi chiar dacă ceafa îi este în aceeaşi măsură acoperită de negi păroşi, atât timp cât arătarea e diferită de propria mea mână, nimic nu o poate descalifica).
Două glume scurte
Ce spune, foarte nervos, un pârâu vara, când nu plouă cu lunile? R: Ce mă seacă seceta asta!
Care este reacţia unei fantome căreia o altă fantomă i-a spus ceva banal? R: Mi se pare paranormal…
Ultimele stiri din piata: Rosiile costa 3,5 lei/kg, portocalele costa 2,7 lei kg
Ma simt nevoit sa fac precizarile astea, pentru ca pe realitatea.net am vazut niste scoruri halucinante. Sunt sigur ca au publicat informatiile alea doar asa, sa dea in Basescu. Să meargă lumea la vot furioasă că preţul portocalelor şi cel al roşiilor nu numai că nu mai sunt exprimate în funcţie de kilogram, dar adunate trebuie musai să dea 100.
Obiceiuri tradiţionale la români: Datul de găuri
Aşa cum se întâmplă mereu, românii află ultimii că domeniul în care se credeau original aparţine, de fapt altora, care chiar excelează. Astăzi vorbim despre vecinul care dă găuri cu bormaşina. Sper că într-o zi o să pun mâna pe el, chiar dacă se ascunde în gaură de şarpe.
Cum sa judeci femeile dupa poze
Toti, nu-i asa, ne-am confruntat cu situatii in care trebuia sa decidem daca o fata (sau poate cocalar metrosexual – pentru cititoare mele) este asa cum arata in poze.
Nu-s’, poate te-ai gandit sa te duci la o intalnire. Sau poate ti-a dat una add pe facebook/hi5 si singurul motiv pentru care ai acceptat e ca pare buna, sau te-a pus un amic sa-i dai nota la una dupa poze; cert este ca in aceasta lume interconectata virtual, postmoralista, postmoderna, postindustriala, postapocaliptica, e nevoie de aceasta deprindere pentru a supravietui.
Selectie naturala baiatu, atfel e dracu’ ca-n savana. Mergi linistit la intalnire la Romana, si te trezesti ca fugi de-un rinocer de grasa, si mai esti si-n blugii aia noi strimti, si-n pantofii buni cu varfu’ lung pe care ai stat sa-i dai cu crema juma’ de ora. Acum ti se prafuiesc degeaba, si incepi sa transpiri in tricoul mulat. Dar sa n-o mai lungim, sunt aici sa informez. Deschide ochii bine la poze si treci prin lista urmatoare:
1. Observi ca fata are poze doar cu fata, mai ales din profil, sau din sus cumva? E o grasa.
2. Daca fata n-are poze de aproape, adica zici ca toate pozele ei sunt de pe Google Maps, e asa de urata incat s-au crapat obiectivele cand a vrut sa-si faca poze de aproape.
3. Fata are numai poze nefocalizate, cu contrastul dat la maxim, fata in soare, in club la intuneric, sau doar cu un strat gros de pudra pe ea. Concluzia? Accnee de nu-ti vine sa crezi.
4. Are numai poze direct din fata, sau putin dintr-o parte, si ti se pare ca in toate pozele isi arata fatau’ din fix aceeasi pozitie, dar ai exclus posibilitatie 1 si 3. Probabil are un barnau de nas. Sau poate are nasul stramb. Oricum, nu e genul de surpriza care iti place, ca doar a trecut halloweenul, nu?
5. Are poze cu decolteul adanc, dar nu i se vad niciodata mainile, picioarele, fundul? E foarte grasa.
6. Pare buna, dar are numai poze in care isi arata fundul? N-are sani deloc. Si viceversa, dar mai rar vezi cu sani si fara fund.
7. Nu zambeste? Ghici! Dinti lipsa, carie in strungareata, cine stie. N-are rost sa sti, o sa-ti pierzi respectul
pentru sexul opus, daca il mai aveai.
8. Are o gramada de poze calare pe motociclete, sau pe capota la masini, sau in decapotabile? Nu se uita la tine
decat daca ai bani sau te comporti cu ea ca si cum ar fi ultima zdreanta. Asta din cauza ca nu are niciun fel de respect de sine, deci n-are rost sa te stresezi cu politeturi.
9. Are comentarii la poze cu multe semne de punctuatie si smileys? E proasta. Are poze in care poarta sandale cu toc si lenjerie in casa? Are haine in model de leopard? E si mai proasta! Si-a facut poze intr-o buda nespalata dintr-un club? Extrem de proasta. Pana aici totul bine zic, dar… are cumva poze de la ea de la tara, in care sta pozitionata sexy pe soba, sau aproape goala calare pe o canapea aiurea, langa un covor de perete? Sa nu incerci sa vorbesti cu ea, ca e posibil s-o bati degeaba.
10. Treci prin poze, si puncteaza-le in functie de cat de goala e in fiecare: (1)normal, (2)se vad detalii, (3)cam goala, (4)se vad sanii, bucati din pasarica. Bonus un punct daca atinge organele genitale ale altei persoane. Acum fa o medie pe toate pozele. Daca are destule poze si media e peste 2, se fute 100%. Daca media e peste 3 pune-ti prezervativ de-acasa, superglue pe buze, ia un paracetamol si o aspirina, fi sigur ca esti vaccinat, etc.
Gata, acum ca ai studiat treaba si esti informat, esti pregatit sa iesi din casa. Si nu uita: Dumnezeu a inventat masturbarea pentru tine. Cateodata chiar nu se merita sa-ti risti sanatatea fizica si mentala.
Întrebarea săptămânii
Cineva îmi spunea zilele trecute că e foarte penibil să te surprindă cineva în timp ce te caci. În momentul ăla eşti descoperit, eşti vulnerabil, poate chiar ai rectul dilatat. Nu vrei să fii văzut, nici măcar de cineva care se află în altă încăpere şi care se uită la tine printr-un perete transparent. N-ai chef să se benocleze cineva la tine nici măcar atunci când eşti parţial – de fapt, ce parţial? în mare parte! – acoperit de aripile protectoare ale unui ziar desfăcut. Bineînţeles, nu tabloid. Tabloiele sunt făcute ca să fie citite în metrou, pe budă citeşti România liberă. Citește restul acestei intrări »
De citit
V-am recomandat, acum ceva timp, un site de umor apărut în toamna asta. Acum vin cu nişte recomandări mai specifice. Mai exact, o să pun nişte linkuri la câteva din cele mai reuşite articole de acolo.
Dumnezeu a creat tabloidul în şapte zile
Mama e o enciclopedie încă vie
Cum a trăit Becali meciul Stelei cu Pandurii
Blog de umor 