Archive for aprilie 2009
Lipsă de nesomn II
N-o să înţeleg niciodată de ce lumea vrea să fie comică prin statusuri de messenger luate de pe net. Bine, mai fac şi eu asta uneori, dar numai cu chestii proprii (deşi chiar şi aşa e o tâmpenie) care, eventual se referă la întâmplări concrete din viaţa mea. Altfel, e ciudat rău să pui citate amuzante care nu numai că sunt gratuite (şi nu mă refer aici la faptul că le găseşte moca pe net), dar îşi mai şi propun din capul locului să fie amuzante. Pai, coae, e ca şi cum ţi-ai pune bancuri cu bulă la status. Care e faza?
Mi-e somn. Dacă nu cad cu capul pe tastatură, îmi gugălesc un citat comic şi-l pun la status, să vadă oamenii din lista de messenger ce băeat de viaţă sunt.
Chuck Norris, de partea regimului Voronin
Bănuiam ceva, dar acum avem şi dovada. Chuck Norris este implicat în protestele de la Chişinău. Titlul este, totuşi, oarecum greşit. În sensul că nu Chuck Norris este omul lui Voronin, ci Voronin este controlat din umbră de Chuck Norris. Actorul american nu este la prima experienţă de acest fel. El mai are un regim marionetă în Europa de Est. Mai precis, în Rusia.
Solicitat de Blog de umor să comenteze aceste informaţii, Chuck Norris a reacţionat impulsiv. E adevărat, colegul meu, Lupu, a inventat o explicaţie legată de un accident la baschet.
Iată aici dovada că Chuck Norris a participat la violenţele de la Chişinău. Sursa.
Mi-am luat o bucata in ochi
Deci jucam basket vineri cu baietii, da? Si nus’ cum stateam eu pe-acolo linisit, facand anumite comentarii despre mama cuiva, ca mi-am luat un pumn in fatau. Chiar nu inteleg de ce. Imediat ce am simtit cum imi explodeaza ochiul, m-am intins linistit la pamanat si am inceput sa fac o balta de sange sub nas. Bine, de fapt mint. Jucam eu basket linistit acolo, cand, de-odata, a iesit un urs din boscheti si ne-a atacat. In timp ce imi foloseam penisul ca sa il strangulez, ursul mi-a dat o laba peste fata cu ultimele puteri. (De fapt, mint din nou. Am fost lovit accidental.)
In orice caz, mai interesant a fost ca incepusem sa nu mai vad bine cu un ochi, asa ca a trebuit sa merg usor usor, intr-un pas agale de gangster, la urgente. Rezumat: n-am orbit!
Citeam acum pe wikipedia despre problema pe care o am, si se pare ca o contraindicatie e „strenuous bowel movement”, care pe romaneste inseamna ca nu tre sa ma screm prea tare cand ma cac ca sa nu-mi explodeze ochiul.
Parchetul dupe lângă judecătoria…
A observat cineva că parchetele sunt „pe lângă” diverse judecătorii, nu chiar lângă? Localizarea lor e destul de vagă, dovadă că juriştii au memoria prea încărcată cu articole de lege pentru a mai reţine adrese exacte.
Adică, întrebi unde e nu ştiu ce parchet şi ţi se răspunde: Frate, e pe lângă judecătorie, pe acolo. Nu ştiu să-ţi zic precis, mai întrebi şi tu. După care vine reacţia firească: Dar de ce nu e chiar lângă judecătorie? S-a deschis vreo şaormărie, ceva, între ele?
Precizare: Postul ăsta a pornit de la faptul că mă dădeam pe parchet, prin casă.
Pornografia în Grecia Antică
Obişnuiţi cu presa noastră scrisă bidimensională, uităm că nu a fost mereu aşa. Vechii greci, de exemplu, foloseau pe scară largă sculpturile în piatră pentru a transmite informaţii. Deşi vânzătorii de la tonetă erau recrutaţi din rândul foştilor campioni olimpici la aruncarea ciocanului, exista marele avantaj că vântul nu-ţi mai zbura ziarul din mână.
În Grecia Antică, pornografia era tot tridimensională, constând în special din statuete feminine în mărime naturală. Puţini ştiu că misterioasele grupuri statuare descoperite recent în apropiere de Atena sunt, de fapt, colecţia completă Hustler pe anul 465 î.e.n.
Publicaţiile pentru adulţi se distribuiau în special pe bază de abonament. Revistele erau cărate cu căruţa pe drumurile stâncoase ale Atticii, iar atunci când poştaşul ajungea la destinatar, acesta din urmă îşi chema vecinii să îl ajute să descarce porn.
Socrate avea o colecţie impresionantă de reviste pentru adulţi, bine ascunse sub pat, unde a trebuit, de altfel, să sape o adevărată galerie subterană. Mare amator de sculpturi pornografice, filosoful era atras în special de sânii fermi ai acestora.
Date fiind avantajele evidente ale meseriei, cei mai mulţi tineri greci visau să ajungă sculptori la o revistă pornografică. „Vreau o carieră în carieră”, obişnuiau ei să spună, prefigurând Hanul Ancuţei mai ceva ca Eminescu teoria relativităţii.
Bineînţeles, ei aveau impresia că prin studiorul lor sculpto (nu existau încă studiouri foto) urmau să treacă numai femei bune, de la 4 stele în sus pe scara prezentată de Lupu. Greşit.
Ei făceau sculpturile pe baza unor copii ale copiilor originalului, ceea ce era o idee complet aiurea. De fapt, originalele erau atât de departe încât Platon a început să delireze că acestea se găsesc într-o lume a lor, inaccesibilă nouă, muritorilor, şi faţă de care porn-ul e doar o copie imperfectă. Se pare că cel mai pertinent răspuns a venit din partea lui Aristotel: „Să mori tu?!” Argumentul nu este, însă, unul original. Aceleaşi raţionament fusese folosit şi de Platon, ca reacţie la afirmaţia lui Socrate potrivit căreia toţi oamenii sunt muritori.
Interviu cu Excelenţa sa, Ambasadorul Franţei la Bucureşti
Reporter: Excelenţă, cum vă simţiţi?
Excelenţa sa, Ambasadorul Franţei la Bucureşti: Excelent!
Ştirea zilei
Chestorul Marian Tutilescu a fost demis de la conducerea Poliţiei Capitalei. În mod ciudat, locul lui nu va fi luat de Victor Ponta, poreclit şi Micul Tutilescu.
Grase urate (sau urate in general)
De ce a inventat Dumnezeu fetele urate? Ca sa ne reaminteasca tuturor ca viata nu e niciodata atat de grea pe cat credem. Ele reprezintă probabil argumentul lui principal impotriva sinuciderii.
Fapte diverse:
1. De ce se sinucid teroristii islamisti? Din cauza ca uratele lor poarta val. De ce se sinucideau samuraii pe vremea shogunatului in Japonia? Ati vazut voi asiatice urate sau obeze? Nu-i asa ca nu? Q.e.d.
Citește restul acestei intrări »
Prosport: Din culisele diplomaţiei
Ca orice persoană care iubeşte concordia, care orice adept al armoniei, m-am bucurat citind titlul ăsta din Prosport:
Ştiri de la Chişinău
După ce a preluat controlul asupra Parlamentului, poliţia moldoveană a arestat câteva zeci de protestanţi. Din primele informaţii, se pare că au fost vizaţi în primul rând luteranii şi unitarienii aflaţi în zonă.
Ce ma enerveaza aia care se dau prea cool
Am jucat azi basket cu niste negri. Eu (care sunt de culoare alba, paroasa in anumite zone) eram cu un alt alb si un asiatic. 3 la 3. Adversarii foarte in forma si rapizi, dar se face ca am jucat noi mult mai bine si ii bateam. Si la un moment dat au inceput sa joace mai incet, capul putin dat pe spate, si sa-si verifice telefonul de mesaje sau altceva din minut in mint. Era pe fata, ca la teatru. Se pare ca daca esti negru, e o rusine sa te bata la basket niste albi. Frate, ce ma enerveaza aia care nu stiu sa piarda, si care tre sa gaseasca mereu scuze si cacaturi de comentat din cauza ca ei sunt prea cool si nu suporta sa se vada ca au dat gres la ceva. Faza mi-a stricat buna dispozitie.
Întrebarea zilei
E adevărat că fotbalistul Maximilian Nicu (zis şi Max Micu) a jucat în serialul Mediumul?
Pentru a răspunde la această întrebare, nu este necesară o inteligenţă peste medie, ci doar un minimum de bun simţ.
Legenda
Pe la sfârşitul secolului 13, o ceată de vikingi blonzi s-a adunat să găsească un nume pentru ţara lor. Toţi înalţi, bine făcuţi, cu plete şi coifuri de fier pe cap. Mâinile lor păroase sunt pline de sângele pescarilor pe care tocmai i-au omorât, just for fun, în cel mai recent raid pe mare.
Mai toţi au armele la vedere, nu se ştie niciodată când va veni următorul moment de plictiseală, în care vor simţi iarăşi nevoia să iasă din banalul cotidian smulgând din piept inima unui nefericit sau jucând x si 0 cu lancea pe spatele unei virgine.
Răcnesc tot felul de nume, care contin multe consoane. La un moment dat, unul propune o denumire în care raportul consoane/vocale este mai mic de 5 la 1. Uite gheiu! exclamă ceilalţi, dar nu se amuză prea mult, ci îl dezbracă, îl leagă de un stâlp şi încep să scrie, cu săbiile, pe pielea lui, primele Chuck Norris facts consemnate de istorie.
După aceea, vikingii înalţi, blonzi şi păroşi de întorc la demersul lor profund masculin de a găsi o denumire cu multe consoane pentru ţara pe care tocmai au fondat-o. Încep iar să urle, cu o voce joasă, sigură pe ea, tot felul de denumiri imposibile, numai că, la un moment dat, corul lor e întrerupt de apariţia unei pirande, care iese în faţă făcându-şi loc cu coatele.
După un moment de tăcere apăsătoare, ţiganca vine cu propria propunere:
„Haules baules, să moară ce-am prin casă, eu zic să-i spunem Suedia, ca lu fii-mea aia mică”.
Lupu: Dar de ce oare au acceptat vikingii aceasta denumire? Misterul este dezlegat daca ne amintim de o veche legenda tiganeasca. Se pare ca aceasta piranda era o astroloaga, o ghicitoare, o magicianca, o vrajitoare nivelul 10 calatoare in timp. Vikingii erau pregatiti sa-i dea cu barda-n teasta si apoi sa joace x si 0 pe spatele ei, dar ea imediat a deschis o servieta din piele, si din servieta au cazut niste hartii cu portative muzicale insemnate „Gavrilescu” si niste pungulite cu tot felul de prafuri si ierburi. A luat apoi una din pungi cu un praf alb si le-a dat pe la nas vikingilor. Ce-a urmat apoi a fost o orgie ca-n povesti. Trei zile si trei nopti a durat totul. Asta explica si cei cativa suedezi bruneti pe care ii veti intalni in ziua de azi.
Eu+o grămadă de beri de-a lungul a două zile+o plombă căzută+trei algocalmine+prea puţine ore de somn
Nu pot să scriu ceva liniar pentru că mă dor toate alea şi oricum detaliile nu se leagă într-o naraţiune coerentă. O să mă rezum la atât: Ieri mi-am închiriat o bicicletă. Pentru numai cinci ore. Dar a meritat. Avea de toate. Până şi o cursă de şoareci, chiar în spatele şeii. În metrou am văzut un pensionar care semăna cu Rawls. E bine că avem două biciclete. Dacă o fură cineva pe una, îl alergăm cu cealaltă. Da, şi pe urmă îl băgăm în portbagajul bicicletei, ca badigarzii lu’ Gigi. Într-o zi, prin curtea liceului, i-am auzit pe unii vorbind: E unu care vine la şcoală cu o geantă plină de CD-uri. Nu ştiu ce carte mai învaţă ăla. Pe treptele din faţa bibliotecii judeţene găseai mereu seara o gaşcă de indivizi dubioşi care îi fugăreau sistematic pe colegii mei care stăteau pe Unirii (pt Lupu: btw, iti amintesti ca s-au luat odată şi de noi?). Şi apropo de bullies, la grădiniţa cu program prelungit unde am fost coleg cu Lupu era o femeie de serviciu care ne bătea atunci când vedea că nu dormim. Doamna Dinu. Odată mi-a futut şi mie o mătură, când m-a surprins vorbind cu un coleg la ora la care era programat somnul de după amiază. Cel mai rău mă aşteptam să fie atunci când i-am dat un picior în faţă unui alt coleg şi i-am spart buza. Din fericire, am descoperit că nu o deranja atât de tare că ne batem între noi. Avea o problemă doar cu faptul că nu dormim. Ceea ce îmi aminteşte de episodul din South Park cu războinicii ninja.
Blog de umor 