La tribunal

In timpul unui proces, judecatoarea ii spune unui martor:
-Declaratia dumneavoastra nu va fi luata in consideratie pentru ca nu ati depus juramantul cum trebuie.
-Pai cum asa? Nu am spus ce trebuia: ca jur sa spun adevarul si numai adevarul…?
-Da, dar felul in care ati spus-o…

Dialog imaginar

Un tip: Pe unde umbli, ca te-am cautat ieri?
Alt tip: Am fost acasa. Unde m-ai cautat? Pe google?

Intrebarea zilei

Cum o cheamă pe sora lui Marie Rose Mociorniţa?
Răspuns: Pantera Rose Mociorniţa.

O carte isi cauta noul stapan

La concurenta cu lansarile de la Bookfest, am pus si eu in libertatea o carte care isi cauta noul stapan/cititor. Probabil ca editurile vor da faliment din cauza ca toti amatorii de lectura din Bucuresti imi vor cauta cartea ( pentru ca e moca ), in loc sa cumpere de la standurile lor.

Asa…

Cartea care umbla libera pe strazile orasului raspunde la numele de Complexul lui Portnoy si, daca o intrebi de parinti, spune ca e scrisa de Phillip Roth. Ultima oara cand a fost vazuta purta niste coperte albe, marca Univers, colectia Romanul secolului XX.

Locul in care isi asteapta potera e urmatorul: Spartura din treapta cea mai de jos din fata magazinului de computere de la parterul caminului B din Grozavesti. Cred ca e destul de clar. Am facut si o poza cu barlogul, dar momentan nu am cablu sa o descarc din aparat. De indata ce fac rost de cablu o sa pun si poza, pentru ca totul sa fie mai clar, iar nelegiuitul ( se face vinovat de pronografie ) sa fie, in sfarsit, prins.

That’s all, folks!

Centu

Din seria „ce fac cand n-am ce face”, o sa parodiez, in cele ce urmeaza, o reclama de care oricum nu-si mai aminteste nimeni. Mai precis, aia cu centu in weekend. Deci, pentru cei care deschid de obicei mai tarziu televizoarele, adica dupa pauza de publicitate, o sa fac urmatoarele precizari: reclama la care ma refer e cu o profesoara/invatatoare care isi intreaba elevii ce au facut in weekend. Dupa care il pune pe Ionescu sa raspunda. Ionescu se ridica si spune ca in weekend a vorbit la mobil cu un cent pe minut. Toti ceilalti elevi pe jos de ras si cam asta e reclama.

Parodia mea e, dupa cum urmeaza:

Invatatoarea ii intreaba pe copii ce au facut in weekend. Il numeste si pe cel care urmeaza sa raspunda: „Ionescooo?” Ionesco se ridica si spune: „Pai, am vorbit la mobil cu un cent pe minut.” La care ceilalti din clasa, foarte sobri, spun: „Da, intr-adevar, o replica demna de teatrul absurdului.”

Cortina.

Stand by me (1986)

Prima oara am vazut filmul asta cand eram in clasa a sasea. Imi amintesc ca era pe la inceputul lui februarie 1997, intr-o luni. „Avem doispe ani si mergeam pe treispe”, exact ca naratorul din film, dar nu cred ca m-am gandit atunci la asta.

Nu stiu cum se face ca mi-am amintit recent de el. Zilele trecute mi l-a trimis un coleg pe messenger si l-am revazut imediat ce s-a incarcat. Bineinteles, cu alti ochi decat acum zece ani.

Filmul este despre niste pusti care descopera ce e aia moartea. Povestea ar fi urmatoarea: patru baieti de 12-13 ani afla ca aproape de oraselul in care locuiesc, intr-o padure, zace cadavrul unuia de varsta lor, disparut cu ceva timp in urma. Li se pare foarte cool ideea de a trece drept descoperitori ai cadavrului, asa ca pornesc in cautarea lui.

Il gasesc pana la urma, numai ca acum trebuie sa tina piept unei gasti d-alde Gigi Duru. Vine momentul in care se ajuta la greu, dar nu asta e cea mai tare faza a filmului. Punctul culminant mi se pare ca e momentul descoperirii cadavrului. Atunci, personajul narator zice ceva de genul: „Pustiul ala nu dormea si nici nu era bolnav. Era, pur si simplu, mort.” Pentru prima oara, vedea un cadavru. Si nu unul oarecare. Avea in fata un mort de varsta lui. Descoperea, in felul asta, ca nu e nemuritor.