Blog de umor

unul dintre alea două-trei bloguri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie

Archive for Noiembrie 2008

Ce am visat noaptea trecută

leave a comment »

Eram într-un oraş de la malul mării şi mergeam pe o alee foarte îngustă, printre două şiruri de clădiri vechi, cu un singur etaj. Nu aveam un motiv precis pentru care înaintam, numai ca, la un moment dat, am auzit un cântec venind din celalalt capat al aleii, cel spre care ma îndreptam. Atunci am grăbit pasul, pentru că îmi plăcea melodia. Voiam să-i disting versurile, ca pe urmă să le caut pe google şi să găsesc titlul melodiei şi numele formaţiei care o cântă. Aleea se termina brusc, pe o faleza, deasupra unor stânci. În capătul ei se găsea un parapet şubred de lemn, care te împiedica să cazi dacă te apropiai prea mult de margine. Ca să disting mai bine cântecul, m-am aplecat asupra parapetului, care a dat semne că stă să se rupă. M-am tras brusc înapoi şi, când m-am uitat în spate, am văzut o fată care-mi părea vag cunoscută. Mi-a spus cum se numeşte melodia. O ascultam pe vremuri, când eram în liceu, a mai zis ea.

Pe urmă, am mai visat nişte chestii, fără nicio legătură cu ce am povestit mai sus în afară de faptul că am rămas, sau cel puţin am avut impresia că am rămas, pe tot parcursul somnului, cu melodia aia în cap. Cum era de aşteptat, acum nu mi-o mai amintesc.

Later edit: Locul pe care l-am visat noaptea trecută pare a fi acelaşi cu cel din visul ăsta.

Anunțuri

Written by depe

Noiembrie 29, 2008 at 06:23

Publicat în vise

Numele de ţigan al zilei: Exponatu

leave a comment »

Written by depe

Noiembrie 14, 2008 at 09:52

Publicat în aberatii

Si ceva despre piata financiara…

leave a comment »

E interesant de văzut cum a evoluat bursa de la New York în ultimele zile. Citez de pe agenţiile de presă:

marţi, 4 noiembrie:

„Bursele americane au terminat şedinţa echilibrat, în aşteptarea alegerilor prezidenţiale.”

miercuri, 5 noiembrie:

„Principalii indici de pe Wall Street au scăzut, miercuri, cu peste 5%, declin record pentru prima zi de după alegerile prezidenţiale, în contextul în care o serie de date economice nefavorabile au subliniat provocările semnificative pe care noua administraţie le are de înfruntat”.

Nu înţeleg: a apărut vreo informaţie nouă după ce Obama (în care îşi puneau toţi speranţele) a câştigat alegerile sau oamenii care joacă la bursă sunt chiar idioţi? Adică, cumpără masiv în speranţa că noul preşedinte o să rezolve problemele sistemului financiar, iar apoi, după ce candidatul dorit chiar este ales, vând masiv pentru că li se îndreaptă atenţie spre cât de proastă e situaţia economică, despre care ştiau însă, foarte bine, şi înainte de puseul de optimism?

La fel s-a întâmplat şi când Federal Reserve a redus dobânda la 1%. Cu câteva zile înainte, indicii creşteau pentru că jucătorii la bursă anticipaseră scăderea dobânzii. Când dobânda a fost, într-adevăr, redusă, indicii au scăzut la loc. Practic, e ca şi cum aş aştepta un instalator, bucuros că o să-mi repare chiuveta, pentru ca atunci când, în sfârşit, sună la uşă, să-mi dau seama că iar o să mă inund.

Written by depe

Noiembrie 6, 2008 at 09:01

Publicat în observatie

Putin

with 5 comments

O poza cu Vladimir Putin, de pe vremea cand era tanar. 😀

via Cezar

Written by depe

Noiembrie 1, 2008 at 14:11

Publicat în politica

%d blogeri au apreciat asta: