Mi-e sila

M-am trezit fascinat de abilitatea mea de a promite sa fac lucruri, sau de a-mi face planuri sincere, dar pe care nu le duc la bun sfarsit. Pana acum ma gandeam ca e pur si simplu o lipsa de disciplina. Nu tot ceea ce vrem ne aduce satisfactie imediata, deci e natural ca uneori sa-ti displaca ce faci pana cand ajungi la final. Ma gandeam ca poate sunt eu nedisciplinat, sau ca am o tendinta innascuta spre activitatile cu rezultate imediate.

M-am trezit gandindu-ma ca defapt ce am zis mai sus n-are niciun sens. Ma gandesc la ceilalti, si mi se pare ca toti traiesc mici vieti anoste, in care incearca sa-si atinga scopuri, dar intr-un fel fara viata, fara pasiune. Poate psihologic imi proiectez gandurile pe toata populatia, dar acum cred ca am drepate. Mi se pare ca toti vrem sa fim ceea ce nu suntem, si ne facem planuri care se potrivesc imaginilor noastre despre ceea ce ar insemna o viata misto, o viata pe care am vrea s-o avem. Daca am vrea cu adevarat ceea ce ne planuim, de ce trebuie sa ne fortam zi de zi? N-are niciun sens.