O stafie la Ministerul Economiei

Via Ciprian.

În oglindă

Acum câteva nopţi am visat că mă uitam în oglindă, la o creastă de păr care-mi stătea ridicată în vărful capului. Am ridicat mâinile să o netezesc şi, în timp ce făceam asta, mi-am dat seama că imaginea mea din oglindă a împietrit. Am lăsat atunci mâinile jos. Dacă te luai după oglindă, însă, rămăsesem nemişcat, cu palmele pe cale de a-mi netezi părul. Am intrat în panică. Mă mişcam din ce în ce mai greu, la început de parcă aerul din jur ar fi luat consistenţa apei, iar apoi ca şi cum corpul meu ar fi avut de înfruntat rezistenţa unor corzi elastice. Simţeam că devin conştient într-un fel diferit decât până atunci. În cele din urmă, m-am trezit, fără a putea să-mi mişc niciun muşchi. Era încă un episod de paralizie în timpul somnului.

Explicaţia e clară. Am trecut brusc de la somnul adânc, cu vise, la starea de veghe. Muşchii mei, care fuseseră paralizaţi pentru a nu urma în realitate mişcările pe care eu le fac în vis, au rămas aşa şi câteva secunde după ce m-am trezit. Şi acum îmi vine să întreb, nu fără o doză rezonabil de ironie: Asta înseamnă că realitatea în care mă mişc acum este cea din oglindă?