Blog de umor

unul dintre alea două-trei bloguri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie

Viaţa sexuala a americanilor. Ce inseamna sa futi de pe jos

with 3 comments

Lupu îmi zicea, acum ceva timp, că americanii sunt în stare să fută orice, numai să nu fie nevoiţi să şi-o ia la labă. Bineînţeles, pentru cei care aţi intrat mai târziu pe blog pare că vorbesc cu animalele. De fapt, Lupu e cealaltă persoană care scrie aici. Deci, rămăsesem la faptul că americanii nu au standarde. Practic, ar fute şi de pe jos. Şi nu mă refer aici la femei cu picioarele amputate, pe care le găseşti pe jos pentru că nu se pot deplasa decât târându-se. A fute de pe jos înseamnă a fute orice, fără niciun fel de dicernământ, fără aplicarea unor minime criterii estetice (are un neg păros pe faţă? atât timp cât nu are şi unul în ceafă, e ca şi cum n-ar avea nimic. şi chiar dacă ceafa îi este în aceeaşi măsură acoperită de negi păroşi, atât timp cât arătarea e diferită de propria mea mână, nimic nu o poate descalifica).

Anunțuri

Written by depe

Decembrie 28, 2009 la 10:22

Publicat în aberatii

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Stim.Asa e.Nu ne fute si pe noi FMI-ul de ne indoaie?

    nicu cioby

    Februarie 2, 2011 at 08:27

  2. :))))))))))0
    nu mai pot
    :)))))))

    Alex-Maicon

    Noiembrie 28, 2014 at 12:00

  3. alexmaicon.wordpress.com

    Alex-Maicon

    Noiembrie 28, 2014 at 12:00


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: