blog de umor

Decapitarea nu e chiar o metodă de tortură, dar, ţinând cont că azi nu se mai practică din cauză că doare prea tare, poate fi considerată şi aşa. Cine ştie, în curând vor fi recunoscute drept metode de tortură injecţia intramusculară cu penicilină sau vaccinul antigripal. Sau privitul la emisiuni făcute de Tatulici. Habar n-am, orice e posibil.

Spre deosebire de trasul pe roată, decapitarea îşi justifică numele. Cine a văzut prima oară cum i se taie capul unui om şi a zis că lucrul ăla urât şi, dacă e să mă întrebaţi pe mine, destul de dureros, se numeşte decapitare, chiar ştia ce spune. Şi nu e puţin lucru. E o palidă consolare şi pentru ăla schingiuit să moară după o metodă cu o denumire corespunzătoare. Dacă te întâlneşti pe urmă cu cineva mai indiscret, e penibil să porţi un dialog de genul ăsta:

-Salut, coae, ce faci?

-Uite, ce plm sa fac, n-am ajuns nici io de mult. Acum cateva ore ma hăcuiră ăia.

- Să mori tu… Cum au făcut?

- M-au executat în piaţa publică prin metoda spaniolă.

- Cum vine asta?

- Păi m-au spânzurat, în timp ce lumea care se adunase acolo striga Ole! Oricum, mai devreme încercaseră să mă tragă pe roată.

- Să moară Veta prin ghilotinare dacă imi dau seama cum vine asta.

- Păi te leagă de o roată şi dau cu un băţ în tine. Până mori, gen.

- Frate, da ăia care pun numele metodelor de tortură chiar nu au capacitatea de a surprinde esenţialul din ele?

- Ştiu, asta mă înnebunea şi pe mine. De fapt, e o metodă de tortură în sine. Să denumeşti metodele de tortură în feluri care n-au nicio legătură cu realitatea. E foarte eficientă. Se numeşte Metoda Politehnicii.

- Cum plm?

- Da, pentru că, atunci când i-a venit ideea să patenteze metoda asta, inventatorul tocmai aflase că un vecin al lui luase admiterea la Politehnică. Bine, nu din prima. Numai după ce s-au mai retras câţiva. Şi la cu taxă. Da oricum…

Toată lumea ştie că, după înfrângerea răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan, liderii ei au fost capturaţi şi condamnaţi la moarte prin tragerea pe roată. Mai norocos, Cloşca Crişan a apucat să se spânzure cu şireturile de la opinci în noaptea dinaintea execuţiei. Probabil că, la vremea aia, incidentul a fost o puternică lovitură de imagine pentru respectiva marcă de încălţăminte. Parcă văd sloganul, targetat pe iobagi: No, opincile noastre te scapă de trasul pe roată!

Neinspiraţi, Horea şi Crişan Cloşca aveau adidaşi cu arici şi nu au găsit cu ce să se spânzure. Prin urmare, au îndurat tortura pe care o presupunea trasul pe roată. Chestie care consta, în, şi aici ţineţi-vă bine, zdrobirea oaselor cu o bâtă. Cu alte cuvinte, condamnatul era lovit sistematic peste mâini, picioare sau, în cazul celor mai norocoşi, peste cap si piept, cu un instrument contondent. Probabil că vă întrebaţi ce legătura are asta cu roata. Ei bine, omul care îndura toate astea era legat de o roată. Da, ştiu, cel care a denumit toată chestia nu avea abilităţi deosebite în a sesiza esenţialul. Dacă ar fi trăit în zilele noastre, ar fi spus, probabil, că maşinile se deosebesc de avioane prin faptul că au volum şi masă proprie.

A doua chestie complet aberantă e trasul ăla. Cum adică e tras pe roată? Omul stă pe loc. nu e nici împins, nici tras. În plus, de ce era nevoie de o roată? Chiar nu puteau să lege condamnaţii şi de altceva? Sau mai întâi au pus un nume metodei de execuţie şi pe urmă, pentru că apărea acolo cuvântul roată, s-au gândit să integreze cumva şi obiectul ăsta în proces.

Cel mai probabil, a avut loc un dialog de genul:

“Frate, cum puii mei folosim noi roata ca să executăm pe cineva?”

“Simplu. Îl legăm pe condamnat de ea, după care îl omorâm în cel mai banal mod cu putinţă: dăm cu un băţ în el.”

“Genial!”

“Ştiu.”

“Ce-a făcut Rapidul aseară?”

“Egal cu Iaşiul.”

“Asta e… Dacă nu aduce Copos un antrenor ca lumea…”

De ce toate reclamele care promovează servicii de telefonie mobilă trebuie să fie atât de cul? Adică, au melodii mişto pe fundal, o grămadă de efecte speciale şi metafore despre cum trebuie trăită viaţa. Unele sunt vag comice. Râzi la ele ca la un banc cu Bulă, care ţi se spune în timp ce altcineva îşi bagă în fund vârful unui bidon de Gambrinus. Altele te fac să te gândeşti cât de importantă e comunicarea. De parcă până să se inventeze telefoanele mobile, oamenii erau nişte monştri alienaţi, prea absorbiţi de cele mai recente descoperiri tehnologice ale momentului: roata, arcul cu săgeţi, motorul cu aburi, etc. Parcă-i văd pe părinţii din secolul 4 î.e.n. discutând îngrijoraţi cu învăţătoarea de la Şcoala din Antena:

-Nu ştiu ce să mă mai fac cu Temistocle al meu, de când i-am cumpărat catapultă stă toată ziua şi aruncă cu bolovani în sclavii vecinilor. Nu mai pune şi el mâna pe câte-un pergament să înveţe, nu nimic. Nici măcar nu iese în agora, să se joace cu copiii din polis. Şi, de parcă n-ar fi de ajuns, şi-a mai umplut şi camera cu postere cu Socrate.

-Lysis al meu la fel a făcut, spune o altă mămică. A scris pe toţi pereţii Filosofia te pregăteşte pentru moarte. Da ce mă scoate din sărite sunt preferinţele lui sexuale. A luat-o razna. Au început să-i placă fetele. Profesorul de sport mi s-a plâns că nu mai vrea să se fută în cur cu el. Nu ştiu ce-o să se aleagă de copilul ăsta. Şi doar i-am creat toate condiţiile. A zis să-i iau catapultă, i-am luat. A vrut triunghi dreptunghic, să-şi instaleze teorema lu Pitagora pe el, am dat jumătate de salariu şi i-am luat.

-Nu ştiu ce i-a trebuit şi lu am meu triunghi dreptunghic. Că anu trecut îşi făcuse trupă de filosofie. Repeta cu câţiva colegi în grajd toată ziua. Până la urmă au renunţat, că le-a plecat sofistul şi n-au mai găsit pe nimeni care să aibă voce.

-Offf, copiii din ziua de azi! Şi când te gândeşti că ei sunt viitorul ţării… Nu ştiu ce-o să se aleagă din Grecia Antică.

-Oricum, Atena noastră sigur e pe ducă. Mâine poimâine vine Borcea cu spartanii lui şi câştigă hegemonia în Pelopones.

- Da, şi Turcu. Că şi el bagă bani la Dinamo.

În fine. Ideea era că nu în telefonul mobil stă comunicarea genuină, dar am divagat.

Galeria lui Dinamo s-a declarat în favoarea candidaturii lui Crin Antonescu la preşedinţie. Ultraşii din Ştefan cel Mare au afişat, la meciurile de pe teren propriu, mai multe bannere pe care erau scrise mesaje de susţinere pentru liderul PNL. Potrivit suporterilor dinamovişti, Antonescu ar fi singura salvare pentru ţara asta. De asemenea, au declarat ei în numeroase rânduri, fostul ministru al Tineretului şi sportului de pe vremea guvernării CDR ar fi persoana potrivită pentru a pune capăt ascensiunii Rapidului în campionat. Ciudat.

Textul ăsta nu are nicio şansă să intre într-un manual de istorie. Informaţiile cuprinse aici sunt în totală contradicţie cu viziunea convenţională asupra trecutului. Prin simpla lor publicare, ele pun în pericol atât privilegiile unei caste ajunse la conducerea lumii, cât şi siguranţa celui care le dezvăluie.

Toţi istoricii recunoscuţi în mediul academic sunt aserviţi celor care conduc lumea prin falsificarea trecutului. Puţinii specialişti dedicaţi adevărului sunt sistematic hărţuiţi de sistem. Mai exact, nu li se permite să termine facultatea. Sunt împiedicaţi să obţină certificarea în domeniul în care excelează. Mijloacele sunt diverse. Uneori li se insuflă, în cel mai josnic mod cu putinţă, patima alcoolului. Alteori, informaţia genetică le este manipulată grosolan încă înainte de naştere, astfel încât să vină pe lume cu un vag retard mental.

Pentru ca pune capăt cenzurii care durează de milenii, voi începe să dezvălui din secretele celor care se hrănesc din ignoranţa noastră. Bineînţeles, voi face asta treptat. Nu voi încărca pe nimeni cu mai multe adevăruri incomode decât poate duce. Plus că e târziu şi mi-e lene să scriu mai mult.

1914 – Furios că arhiducele Franz Ferdinand a fost asasinat la Sarajevo de un student sârb, Imperiul Austro-Ungar declară război Belgradului apelând la un pretext penibil: reîmpărţirea lumii şi modificarea balanţei de putere.

1963 – John Fitzgerald Kennedy este împuşcat mortal la Dallas. La scurt timp după tragicul eveniment, apar tot mai multe dovezi potrivit cărora chiar guvernul american ar fi pus la punct asasinatul. Însă guvernul american era condus de Kennedy. Concluzia e clară: Ruşii l-au omorât pe JFK, dar au făcut ca totul să pară o sinucidere.

1969 – americanii reuşesc, în sfârşit, să pună la punct tehnologia necesară pentru a înscena aselenizarea.

Din Libertatea.

A observat cineva că parchetele sunt “pe lângă” diverse judecătorii, nu chiar lângă? Localizarea lor e destul de vagă, dovadă că juriştii au memoria prea încărcată cu articole de lege pentru a mai reţine adrese exacte.

Adică, întrebi unde e nu ştiu ce parchet şi ţi se răspunde: Frate, e pe lângă judecătorie, pe acolo. Nu ştiu să-ţi zic precis, mai întrebi şi tu. După care vine reacţia firească: Dar de ce nu e chiar lângă judecătorie? S-a deschis vreo şaormărie, ceva, între ele?

Precizare: Postul ăsta a pornit de la faptul că mă dădeam pe parchet, prin casă.

Obişnuiţi cu presa noastră scrisă bidimensională, uităm că nu a fost mereu aşa. Vechii greci, de exemplu, foloseau pe scară largă sculpturile în piatră pentru a transmite informaţii. Deşi vânzătorii de la tonetă erau recrutaţi din rândul foştilor campioni olimpici la aruncarea ciocanului, exista marele avantaj că vântul nu-ţi mai zbura ziarul din mână.

În Grecia Antică, pornografia era tot tridimensională, constând în special din statuete feminine în mărime naturală. Puţini ştiu că misterioasele grupuri statuare descoperite recent în apropiere de Atena sunt, de fapt, colecţia completă Hustler pe anul 465 î.e.n.

Publicaţiile pentru adulţi se distribuiau în special pe bază de abonament. Revistele erau cărate cu căruţa pe drumurile stâncoase ale Atticii, iar atunci când poştaşul ajungea la destinatar, acesta din urmă îşi chema vecinii să îl ajute să descarce porn.

Socrate avea o colecţie impresionantă de reviste pentru adulţi, bine ascunse sub pat, unde a trebuit, de altfel, să sape o adevărată galerie subterană. Mare amator de sculpturi pornografice, filosoful era atras în special de sânii fermi ai acestora.

Date fiind avantajele evidente ale meseriei, cei mai mulţi tineri greci visau să ajungă sculptori la o revistă pornografică. “Vreau o carieră în carieră”, obişnuiau ei să spună, prefigurând Hanul Ancuţei mai ceva ca Eminescu teoria relativităţii.

Bineînţeles, ei aveau impresia că prin studiorul lor sculpto (nu existau încă studiouri foto) urmau să treacă numai femei bune, de la 4 stele în sus pe scara prezentată de Lupu. Greşit.

Ei făceau sculpturile pe baza unor copii ale copiilor originalului, ceea ce era o idee complet aiurea. De fapt, originalele erau atât de departe încât Platon a început să delireze că acestea se găsesc într-o lume a lor, inaccesibilă nouă, muritorilor, şi faţă de care porn-ul e doar o copie imperfectă. Se pare că cel mai pertinent răspuns a venit din partea lui Aristotel: “Să mori tu?!” Argumentul nu este, însă, unul original. Aceleaşi raţionament fusese folosit şi de Platon, ca reacţie la afirmaţia lui Socrate potrivit căreia toţi oamenii sunt muritori.

Reporter: Excelenţă, cum vă simţiţi?

Excelenţa sa, Ambasadorul Franţei la Bucureşti: Excelent!

Chestorul Marian Tutilescu a fost demis de la conducerea Poliţiei Capitalei. În mod ciudat, locul lui nu va fi luat de Victor Ponta, poreclit şi Micul Tutilescu.