blog de umor

Cum ii zicea Ghilgames lui Enkidu, atunci cand bunul lui prieten era doar un pusti?
Continue reading O poanta de legenda…

M-am uitat in dimineata asta, intamplator, in timp ce mancam o portie aburinda de fidea cu lapte, abia luata de pe aragaz, la emisiunea lui Ciutacu de pe Antena 2, unde aparea ca invitat “rapsodul popular” Grigore Leşe.

Prin intrebarile pe care le punea, Ciutacu incerca sa lege cumva personalitatea lui Lese de asteptarile telespectatorilor, dar intimpina dificultati serioase, din moment ce “rapsodul” il contrazicea la fiecare pas. De exemplu. Ciutacu il intreaba pe Grigore Leşe: “Dar dumneavoastra umblati prin toate mediile, nu?”, asteptand, in mod firesc, un raspuns pozitiv, care sa arate ca artistul popular e atat de cool si de versat incat se strecoara ca un cameleon prin toate straturile societatii. La care Leşe: “Nu!” Si incepe sa enumere pe degete: “Grigore Leşe nu canta la nunţi! Grigore Leşe nu canta la botezuri! Grigore Leşe nu…” etc.
Continue reading Grigore Leşe nu e grandoman!…

Probabil ca a auzit toata lumea de austriacul care si-a tinut fiica sechestrata, timp de 24 de ani, intr-un subsol. (Intamplarea e cu atat mai socanta pentru cineva care are 24 de ani si se gandeste ca in fiecare moment al vietii lui de pana acum, de la primele scutece murdarite la maternitate pana la jobul care ii mananca opt-noua ore pe zi, femeia aia a stat inchisa in beci. ) Descoperirea e facuta la un an dupa ce o alta fata a fost eliberata din captivitate, tot in Austria si tot dupa ani grei de exploatarea sexuala.
Continue reading Inchiderea femeii in beci, hobby-ul austriacului de rand…

Cu toate imdb-urile si wikipediile, nu am reusit sa gasesc numele unui serial science fiction la care ma uitam prin ‘98-’99, pe TVR 1. Era despre un individ care incerca sa identifice extraterestrii, pentru a salva lumea de ei. Extraterestrii se ascundeau in spatele unor aparente de oameni obisnuiti, dar personajul principal reusea cumva sa ii deconspire. In primele episoade, facea treaba asta singur, dar la un moment dat a inceput sa fie ajutat de un computer geek cu inceput de chelie. Stie cineva despre ce serial vorbesc?

update: S-a gasit. Serialul e asta.

Abia azi m-am intors de la Buzau, dupa o calatorie scurta si incomoda cu trenul, la cateva locuri distanta de un copil zgomotos si enervant, pe care parintii l-au conceput probabil dupa modelul Cartman. Am crezut ca cel putin drumul prin Bucuresti o sa fie mai linistit. Saptamana asta oamenii au prins o zi libera de Paste, mai vine una de 1 mai, ar trebui sa mai elibereze orasul. Si autobuzul 311. Ceea ce sa si intamplat, numai ca am gasit loc liber taman langa regele neincoronat al conspiratiilor internationale, liderul marii loje masonice de pe scara lui de bloc si comentatorul politic de serviciu al RATB-ului.

Era un tip la vreo treizeci si ceva de ani, cu dintii stricati si ochelari de soare. La brau purta o borseta in care tinea o sticla goala de cola la 250 de ml. Am vazut asta mai tarziu, cand a incercat sa indese acolo si sticla de mountain dew din care bause un lichid rosu cu spuma. (Suc de visine? Vin? Detergent de spalat parbrize?) Purta ochelari de soare si vorbea extrem de zgomotos la un telefon mobil Nokia de pe vremuri, cu antena topita. Prima oara am crezut ca e un cocalar, numai ca un cocalar n-ar tipa la telefon, catre un interlocutor de a carui existenta nu sunt sigur:

“Bai, iti zic eu ca Vadim a lucrat in laboratoarele de la Auschwitz, unde a descoperit ca tiganii au codul genetic infectat si nu se mai pot face bine. A vazut el ca au genele infectate si vine acum cu nationalistii sa ne scape de tigani si de americani…”

Vorbea repede si zgomotos, fara nicio pauza, astfel incat un interlocutor n-ar fi avut cand sa intre, propriu zis, in vorba.

“Nici catolicii nu-s mai smecheri, zic de noi ortidocsii ca suntem comunisti, da si ei sunt la fel. Dupa ce au facut schisma cu noi, au facut pe urma si cu protestantii o schisma. Schisma! Fii atent ce urat suna. Daca iti zic ca schimsa nu-i un lucru bun…”

La un moment dat, si-a incheiat discursul cu un “Bine, suna-ma mai tarziu!”, spus pe nerasuflate, in continuarea explicatiilor cu privire la evrei, arabi si conflictele din Orientul apropiat si felul in care s-a implicat Ceausescu in afacerile cu petrol.

Nu am fost atent daca, la urmatoarea repriza de expunere a problemelor care framanta lumea, telefonul lui chiar a sunat sau l-a dus la ureche doar asa, ca avea chef de vorba. Oricum, s-a lansat intr-un discurs nationalist de prea marire a valorilor romanesti de ziceai ca suntem primul popor de supraoameni. Si incepe omul sa enumere:

“Nadia Comaneci, primul zece la gimnastica, Rodion Camataru, cele mai multe goluri inscrise intr-un campionat, Elisabeta Lipa, cinci titluri olimpice, Mihai Eminescu, cel mai bun poet din lume. Si aici citez din arhivele ONU, unde zicea: Best poetry in the world! Asa… Gheorghe Hagi, singurul fotbalist roman selectionat intr-o reprezentativa mondiala…”

A se avea in vedere marea performanta a lui Hagi. Cred ca brazilienii isi rod unghiile de invidie. Cum ar veni, romanii sunt atat de smecheri incat unul dintre ei e mai bun la fotbal decat compatriotii lui.

Un cizmar se intorcea din oras, unde cumparase materie prima pentru incaltaminte. Pe drum, se intalneste cu dracu.

-Ce-ai acolo, cizmare? il intreaba dracu, vazandu-l cu gentile pline.

-Piei, drace!

E greu sa ne depasim culturocentrismul fara putina imaginatie, si ce scriu acum e greu de urmarit, si o sa fie perceput probabil ca o caricatura la ce vreau sa zic. Fac un comentariu pe un subiect de mica amploare; povestea este si o incercare dubioasa de futurologie. Cateodata ma simt ca Jane Goodall, dar cu o mica diferenta: eu sunt cimpanzeul. Nu in sensul ca nu as fi destul de inteligent, dar ca inteleg ca vestul este urmatoarea etapa in “evolutia” culturala a Romaniei.

Continue reading Americanul: Aspecte vazute din proximitate (Sau unde va duce evolutia)…

Citesc Intelectualii, de Paul Thompson, una dintre cartile cele mai gratuite pe care le-am deschis vreodata. Si nu e gratuita la propriu. Dimpotriva, am dat pe ea 35 de lei. (Btw, asta imi aminteste de o gluma proasta pe care o foloseam mai demult: Ai fost acolo? ma intreba cineva, la care eu raspundeam: Nu, dimpotriva, nu am fost!)

Dar sa revin la gratuitatea cartii. In cel mai bun caz, Thompson da dovada de naivitatea unui suporter prescolar care afla ca Mutu nu joaca fotbal in primul rand cu gandul la fani, ci mai mult la propria cariera. Thompson pare dezamagit ca Marx nu e chiar asa de stiintific pe cat se pretinde, ca Russel nu venereaza logica si in viata privata, ca Sartre nu privilegiaza actiunea, asa cum le spune altora sa faca, etc. Cu alte cuvinte, Thompson observa ca popa nu face tocmai chestiile pe care le predica, iar asta e marea gaselnita care sta la baza dispretului lui fata de oamenii care lucreaza cu idei. E ca si cum un inginer ar fi desfiintat pentru ca, desi proiecteaza mecanisme complicate care stau la baza unor masinarii, nu e in stare sa bricoleze nimic in propria gospodarie.

Era noapte si ma intorceam de la munca. Luasem un taxi si pana in Grozavesti. Soferul, un tigan cam dubios, nu a mers insa direct la destinatie, ci a facut un mic ocol pe centura, unde avea curve la produs. Multe curve. Atat de multe incat nu incapeau toate in Loganul pe care proxenetul il folosea pentru taximetrie. Pentru ca voia sa le ia si pe ele cu taxiul, soferul a transformat masina intr-o imensa sala pe roti, cu o cabina in mijloc, unde statea izolat la volan.

Cand am ajuns la destinatie, am coborat uitand ca ma aflu intr-un taxi si nu am mai platit. In aceeasi noapte, intr-un local din Regie, m-am intalnit cu una dintre prostituatele taximetristului, care mi-a spus ca seful ei angajase niste recuperatori sa ma caute pentru ca i-am dat teapa. “Ce bine ca am lasat impresia ca locuiesc in Grozavesti!”, m-am gandit eu in momentul ala, insa nu fara sa ma trezesc imediat dupa cu senzatia ca am avut un cosmar.

Era 6 fara ceva dimineata, cand am observat ca adormisem cu calculatorul deschis. Lupu era pe messenger, asa ca i-am povestit si lui visul.

Fotografia a fost facuta in perioada 1913-1914, de germanul August Sander, si i-a inspirat lui Richard Powers romanul cu acelasi nume.

Soldaţi australieni pe Marea Piramidă de la Gizeh, 10 ianuarie 1915
Continue reading Fotografii de război…

Azi n-am avut ce face si mi-am aplicat un test online de masurare a IQ-ului. Linkul l-am gasit la Dece.
Mi-a iesit cam asa:

Inca din cele mai vechi timpuri, oamenii au facut sex. Cele mai vechi dovezi arheologice in acest sens sunt oasele unui barbat care a trait acum aproximativ 50 000 de ani, descoperite intr-o grota din sudul Frantei. Oasele atesta, in mod clar, ca posesorul lor a fost candva viu, ceea ce constituie o dovada certa in sprijinul ideii ca parintii l-au conceput prin acuplare, din moment ce tehnicile inseminarii artificiale nu fusesera inca descoperite.

Armata albaneza, tinta unei serii impresionante de bancuri, a fost invitata sa adere la NATO.

Am fost ieri intr-un bar si am vazut o tipa cu 10 sani. Ma gandeam ca, vorba mamei lui Stefan cel Mare, “prost sa fi, noroc la Razboieni sa ai!” M-as fi bagat pe ea, ca se terminase vodka din sticla, dar mi-a explicat un amic ca are blana, si plin de el, cu doctoratul lui in zoologie, a propus o ipoteza alternativa: ca s-a intors in timp, si probabil viitorul e ca in “Planeta Maimutelor”. Am argumentat ca in traditia filozofica analitica nu exista o diferenta ontologica intre specii. Spre miezul noptii mi-am dat seama ca am gresit, si ar fi fost prea tarziu daca nu sarea el pe ea. Dusmanul la nevoie se cunoaste.

M-am enervat si l-am tras de maneca: “de ce m-ai mintit, mai retardat cu propensitate la zoofilie ce esti?!” El mi-a zis: “pai sfatul a fost sincer, dar intre timp am descoperit ca e branza buna in burduf de caine.” Ea deja saliva peste el, si il musca de lobul urechii. Maraind. I-am lasat pe cei doi porumbei… ma rog, si m-am dus la toaleta. Toata aceasta scena trezise in mine sentimente ciudate: gelozie si grija pentru amicul meu, care are tendinta sa fie violator in serie; norocul lui este ca mereu a incercat sa prinda doi iepuri deodata.

Eram pregatit sa intervin, cand in bar intra un cioban german, si, suparat de infidelitate, sare pe amicul meu, tintind la jugulara. Ca sa-l salvez, am aruncat cu ciorba fripta peste ei, si dupa am deschis o cutie de iaurt Danone, si asta fix la timp pentru ca amicul meu sa traga o gura de aer. Dar n-a scapat asa usor, ca era aproape 12 noaptea si animalul german nu putea sa lase pe a doua zi ce putea sa faca atunci.

Acum m-am intors de la inmormantarea lui. Sincer sa fiu, bufetul a lasat de dorit, dar organizarea a fost aproape perfecta cu o mica exceptie. Conform dorintelor a fost inmormantat in pula goala. Pacat ca a murit cu o erectie. Macar ne-am ras putin cand au incercat sa inchida cosciugul. Cadavrele sunt rigide intradevar. Dar sa nu dau o impresie gresita, nimeni nu a putut sa se abtina din plans cand ni s-a zis ca nu e coliva. Ce cacat, frate! Bunica lui a zis ca “calul de dat nu se cauta in gura de coliva”, dar ce stie proasta aia senila?

Vorbeam cu Lupu acum ceva timp despre felul in care oamenii se justifica. Si nu ma refeream (neaparat) la scuzele de natura etica, prin care aratam de ce, intr-un anumit moment, am ales o solutie imorala. In primul rand, era vorba despre justificarea esecurilor.

Concluzia era ca oamenii care isi ofera circumstante atenuante in explicarea insuccesurilor gandesc in felul asta:

De ce eu sunt un oarecare, in timp ce altii ori s-au imbogatit, ori conduc tara, de la inaltimea unor functii politice? Bineinteles ca oamenii aia nu pot fi mai destepti decat mine! Cum as putea sa traiesc, daca as recunoaste existenta unei rupturi valorice intre mine si altii? Ar fi ca si cum as spune despre mine ca sunt o persoana inferioara, un handicapat sau, mai rau, un fel de animal. Sunt la fel de bun ca ei. Numai ca eu am ales sa imi pastrez integritatea morala. Am ales sa nu fur. Nu m-am bagat in combinatii dubioase si nu am facut afaceri cu statul. (Altfel nu puteai sa te imbogatesti.) Si nu sunt de acord nici cu afacerile care stau doar in plimbatul banilor dintr-o parte in alta. Cu ce sunt de folos societatii, in felul asta? Puteam si eu, probabil, daca furam, sa ma umplu de bani.

Sau in politica… Orice prost poate sa fie politician. Nu trebuie decat sa ai papagal si sa minti fara jena. Cum se spune, sa ai un stomac puternic. Sa mananci mult cacat. Si, bineinteles, mai poti fi politician platindu-ti locul in parlament cu bani, iar motivul pentru care nu am devenit un astfel de politician l-am expus in explicatia de mai sus.

Niste observatii

1. Apelul la dorinta de a pastra un standard moral inalt e o ipocrizie. Majoritatea oamenilor care spun ca nu au vrut sa se imbogateasca pe cai ilicite ocupa abuziv locul de parcare al vecinului, calatoresc cu autobuzul fara sa composteze bilet, isi cumpara de la bisnitari decodoare de HBO si downloadeaza muzica si filme de pe DC. Mai mult chiar, daca vreodata au ocazia sa comita o ilegalitate care nu implica riscuri si in urma careia se pot imbogati, o fac fara prea mari retineri, eventual scuzandu-se ca pana acum au fost corecti, fara a primi nimic in schimb din partea destinului.

2. Nu e imoral sa te imbogatesti plimband banii dintr-o parte in alta. Serviciile financiare au si ele utilitatea lor, iar dobanzile n-ar inrobi pe nimeni care nu este deja inrobit de consum. Ceea ce e ok pentru o economie capitalista.

3.Unii oameni sunt, pur si simplu, mai buni decat altii. Dar multi esueaza pentru ca justificarile de mai sus le ofera o alternativa comoda la efort. Desi pare mai comod sa fii bogat.

4.Morala este slaba atunci cand vine vorba sa ne restrictioneze actiunile, iar principiile ei suporta multa clauze. De exemplu, e cam aiurea ce fac, dar o fac pentru o cauza nobila. Da, nu e prea moral, dar daca nu as face-o eu, ar face-o altul si tot acolo s-ar ajunge.

5.Lumea occidentala (din care facem si noi parte) e atat de pestrita din punct de vedere moral incat pot fi justificate chiar si cele mai abominabile fapte. Exagerez, nu chiar cele mai abominabile, dar, oricum, pot fi gasite justificari pentru chestii destul de naspa. Exista atat de multe traditii etice incat poti imprumuta din fiecare ce iti convine. Poti fi kantian, utilitarist, crestin, liberal-progresist, nietzschean sau pragmatic, in functie de cum bate vantul.

6. E bine sa incerci. Nu de alta…

Dupa ce a fost postat pe net filmul in care o fata de 13 ani era umilita de cateva colege, multi au sarit sa propuna condamnarea la moarte, prin tortura in locuri publice, a agresoarelor. Din vehementa comentariilor, se intelegea ca metoda de executie cea mai potrivita ar fi una medievala, eventual specifica Inchizitiei, care sa implice jupuierea de vii a fetelor de scoala generala, care au tuns-o p-aia mica si au pus-o sa bea Fanta de lamaie in timp ce-i dadeau palme peste sticla.

Toate reactiile astea m-au convins ca oamenii nu inteleg institutia pedepsei. Oamenii inca mai cred ca pedeapsa e o razbunare viscerala, menita sa provoace un orgasm moral partii vatamate. Ideea asta provine dintr-un misticism etic, conform caruia greseala ii este atribuita unui suflet damnat sa provoace raul, nu unui organism determinat de interactiunile lui trecute, care poate fi, la o adica, conditionat sa o apuce pe o cale mai buna.
Continue reading Pedeapsa cu moartea pentru elevii batausi…

De ce nu scriu si scriitorii romani proza ca-n The New Yorker?

Un articol din evz vorbeste despre o femeie atacata de o haita de caini vagabonzi. Toti cei care ma cunosc stiu ca nu iubesc deloc cainii. Si ca sustin, fara nuante, eutanasierea maidanezilor. Ei bine, cazuri cum e asta ma conving din ce in ce mai mult ca am dreptate. Dar nu despre ideile care fac din mine un militant plin de civism vreau sa vorbesc. Ci despre fentele argumentative ale iubitorilor de maidanezi, genul de oameni care arunca cu borcane de la balcon in capul hingherilor sau care ar stropi cu galeata de apa orice angajat al primariei care s-ar apropia de bloc cu latul pregatit pentru cainele cartierului. Oameni care, la o adica, s-ar lipsi de rezerva de muraturi la borcan si si-ar da peste cap apometrele doar pentru a-i pune pe fuga pe baietii de la ecarisaj.

Unul dintre argumentele cele mai intalnite din partea iubitorilor de animale, atunci cand un caine ataca un om, este ca omul “a cautat-o”. Cu alte cuvinte, nu atacau cainii asa, degeaba, ca-s oameni seriosi, nu se iau aiurea dupa trecatori. Cainii ataca atunci cand sunt provocati. Daca ii injuri de mama…

Ok, dar acelasi argument cu “a cautat-o” e folosit si in cazul femeii sfasiate de haita de caini. Cat de pusa pe sotii sa fi fost femeia aia de 100 de kilograme?

Evident ca femeia aia s-a comportat diferit de ceilalti trecatori, care nu au fost atacati. Asta, bineinteles, numai in cazul in care cainii nu dadeau cu banul pe cine sa muste, cum facea criminalul psihopat din No Country for Old Men.

De acord, femeia a iesit cumva in evidenta in ochii cainilor. Poate ca mergea prea repede (desi, la 100 de kilograme, nu prea cred) sau isi legana prea ostentativ poseta. Dar frate, cat de capriciosi pot fi cainii daca, pentru asemenea amanunte, ar smulge cu coltii carnea de pe cineva? E ca si cum te-ar snopi in bateie un interlop din cauza ca mergeai pe strada prea cracanat, pentru ca pe urma sa ti se spuna ca ai cautat-o cu lumanarea.

Cainii sunt periculosi. Sunt agresivi, imprevizibil si uneori pot fi infectati cu rabie. Chiar daca oamenii sunt prea ipocriti sa-i omoarea ( sobolanii sunt mai inteligenti decat ei, idiotilor, si totusi ii omorati in masa ), macar sa-i abandoneze in vreo padure. Sau, vorba lui Cioroianu, sa cumpere primaria un teren intre Alexandria si Cairo, in desert, si sa-i lase acolo…