Blog de umor

unul dintre alea două-trei bloguri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie

Superlupu la psiholog

with 2 comments

Ieri, cand ma uitam la meci, am auzit niste impuscaturi in departare. Nu era decat un jaf armat, si picase fix aiurea pe o faza importanta. A trebuit sa zbor. Pana la urma am rezolvat-o scurt cu flegma acida. De obicei tintesc bine catre pistol, dar de data asta s-a miscat fraierul. Nu ma simt rau, chestiile astea se mai intampla. E un risc care merita asumat, nu crezi? Adica ar fi mai bine daca nu m-as baga la jafuri armate? Stii doar cati mor in cazuri din-astea, ca doar vezi la TV mereu. Sunt periculoase, crede-ma. Chiar, stiai ca in unele tari arabe furtul se pedepseste inca prin taierea mainii? Interesant, nu?

Ma rog, nu conteaza. Nu e important, si nu ma simt rau, cum ziceam. Da… Cel mai naspa e cand aud cu superauzul meu o crima fix cand sunt pe veceu. E nasol sa-mi aranjez costumul de spandex repede. Bai, cine-a mai venit si cu ideea asta ca supereroii tre’ sa poarte costume de spandex mulate, si in mai multe straturi?! Acum stau imbracat tot timpul in el, ca sa fiu gata, si mereu ma irit. As vrea si eu sa port blugi, dar cine a mai auzit de un supererou zburand in blugi? Nu pot sa fac asta; mi-as pierde orice urma de credibilitate.

Stii, sunt o gramada de lucruri de care nu aveam cum sa stiu inainte sa ma apuc de supereroism. De exemplu: nu mi-am imaginat ca nu o sa mai am timp sa dorm. Cele mai multe crime se intampla noaptea, si eu am serviciu ziua. Ca veni vorba: ca supererou, tre’ sa-mi mentin identitatea secreta. E o mare prostie asta, sa stii. Adica as putea sa fac o gramada de bani doar facand livrari la domiciliu, sau nu stiu, chiar si taind copaci. Dar nu, tre’ sa fiu contabil 8 ore pe zi. E enervant, sa sti, ca puterile mele n-au a face cu munca din timpul zilei. Adica, uite, Spiderman face fotografi in timp ce urmareste criminali; pe Superman il doare in cot ca scrie reportaje dupa munca lui. Si, culmea, Batman asta e mare bogatan in timpul zilei.

Ma cam oftic, mai ales cand merg pe la Batman la castel. Are o gramada de bani, deci nu trebuie sa munceasca, are servitor, si o pestera gigantica convenient pusa sub casa, unde isi pune gadgeturile. Eu ce sa fac in garsoniera mea? Ziua are timp sa doarma, ca nu munceste, si noaptea ori are femei pe la el, ori alearga dupa criminali, ca nu-i e somn. Ce mai. Viata!

Intre noi fie vorba, e clar ca nu are nici o putere speciala, desi se da el liliac. Si eu as putea sa fiu nocturn daca as dormi toata ziua. Auzi, doctore, eu nu inteleg de ce il baga in seama presa mereu. Singura lui „putere speciala” e ca e bogat. Nici macar nu poa’ sa zboare! Adica, sigur, face mult bine pentru societate, dar de ce are parte de atata atentie? Sunt o gramada de alti supereroi care isi fac treaba bine, chiar mai bine ca el. De ce nu ii apreciaza oamenii si pe ei? Iti zic eu, pentru ca nu suntem destul de cool, asta e. Aici e vorba de branding, de stil. Tre’ sa fii media savvy. El leaga criminalii frumos si ii lasa pachet pentru politie, are logoul lui si a vorbit cu cineva de la politie sa i-l proiecteze din cand in cand pe nori noaptea. Are si benzile lui desenate. Eu? Doar ca exemplu, asa, sa ma compar. Zbor mult prea repede si rezolv rapid. Ma mai observa cineva din cand in cand, dar nu dau atentie. Stii cine apreciaza rata scazuta a criminalitatii din cartierul meu? Iti zic eu, nimeni! E nedrept, sa sti.

Poate daca as mai salva si eu oamenii dintr-un avion in cadere, dar pe astia ii salveaza mereu Superman. Nu mai ramane nimic pentru mine. Am incercat de cateva ori, la inceputuri, dar Superman era deja cu avionul jos, aplaudat de oameni. Apaream si eu acolo si ma simteam stingher, si de fiecare data Superman avea o remarca intepatoare: „Bine ai venit si tu, tinere Superlupu! Nu trebuia sa te chinui; sti ca avioanele sunt mereu in grija mea. Oricum, cu viteza ta, oamenii acestia erau morti de mult. Dar nu te descuraja, intentia conteaza!” Sa stii ca nu e nici pe departe atat de de treaba cum apare in presa. E o curva media asta. Zambetul lui superstralucitor, carliontul lui, gatul mai gros decat capul, toate evident nu au a face cu munca lui, dar uite ca il pun in centrul atentiei, si are si el benzile lui desenate. Acum nici nu mai incerc sa salvez avioane.

(va urma)

Anunțuri

Written by Surge

Ianuarie 22, 2008 la 23:22

Publicat în Lupu

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. ca sa fac o gluma a la aspirina, tu esti vârcolacul de salvare al omenirii.

    depe

    Ianuarie 23, 2008 at 08:02

  2. :))

    Lupu

    Ianuarie 23, 2008 at 14:35


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: