Blog de umor

unul dintre alea două-trei bloguri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie

Gazda mea

leave a comment »

O cheama Bobbi, prescurtat de la Barbara. Tocmai a batut la usa, oferindu-mi un nou set de prosoape a 1000-a oara. Sa nu va ganditi ca am prosoapele murdare. Nu, nicidecum. Mai am inca doua seturi curate: unul in debara la pastrare, si inca unu pe care nici nu l-am mai scos din punga. Cred ca are probleme cu memoria. Pe langa alte probleme mentale, sunt sigur de asta. Dar sa o luam de la inceput.

Locuiesc intr-o casa mov. Detaliile sunt roz. Am aranjat sa stau aici prin telefon; nu aveam de unde sa stiu. Mai rau e ca interiorul camerei mele este verde aprins, cu tocurile usii un roz-mov. Linoleumul e verde deasemenea. Cand am vorbit prima oara cu ea eram in Romania si tocmai o sculasem din somn in miezul zilei. Am crezut ca de aia nu inteleg deloc ce vorbeste. O fi vreun accent ciudat din Carolina de Nord, sau poate a baut… nu, vorbeste mult prea repede. Poate nu mai stiu eu engleza bine. Nu, asta e imposibil. Chiar vorbeste mult prea repede! Ei, … poate din cauza ca abia s-a sculat. O fi buimaca de somn. Dar de ce se repeta asa mult? A zis aceeasi treaba de 4 ori. Desi nu am inteles nimic nici a 4-a oara. Ei, pare de treaba, si nici nu am o oferta mai buna. Sunt sigur ca nu e nimic ciudat; mi se pare mie…

Mi-am dat seama ca ceva nu e in regula cu ea din prima zi, la aeroport. Aranjasem sa ma astepte, dar nu a venit. Dupa ce i-am cautat injurand masina intr-o parcare supraetajata gigantica vreo 2 ore, cu toate bagajele dupa mine, m-am prins si eu. Mobilul nu-mi mergea, si nici nu planuisem sa-l folosesc, asa ca nu aveam numarul ei notat. Cu ajutorul unei tipe de treaba de la biroul de informatii, si dupa o investigatie demna de filme politiste, am dat de ea. Evident dormea. Ma prezint, si imi pare ca e enervata ca am trezit-o. Ii zic: „sti, e 6 seara si te astept la aeroport de 3 ore. Ai plecat deja?” Nu o sa reproduc discutia. Pe scurt: confundase Miercuri cu Joi.

Inca o ora si suntem in masina ei pe autostrada. Are un Mini Cooper care miroase puternic a gaini, chiar si cu geamul deschis. Ma prefac interesat de peisaj doar ca sa imi scot nasul pe geam. Incepem o discutie. Stiti, drum lung, tacere apasatoare, etc. Isi cere scuze profuz, repetand aceeasi scuza stupida ad infinitum. Eu? Prietenos, pozitiv, relaxat: „no problem, no problem.” Incepe sa-mi spuna de camera, de conditii, etc. „No problem!” Nu am bucatarie(stiam). „No problem, I don’t cook much anyway…” Camera are un frigider, aparat de cafea, cuptor cu microunde.. „Excellent; I don’t drink cofee; great.” Frigiderul e cam mic. „Alright.” Camera e verde pe dinauntru, „I hope you don’t mind…” „…??… No problem…” Cat de verde poa’ sa fie? Foarte verde!

Lucrurile nu erau puse la punct foarte bine in camera, nu era televizor inauntru, cam murdar, internetul fusese blocat. Doar ma astepta in ziua urmatoare, nu? Si, de ce sa mint, toate s-au rezolvat pe parcursul lunii urmatoare.

Bobbi are 50 de ani. Locuieste intr-o casa mov impreuna cu maica-sa si 3 pisici. Este profesoara de arta la liceul din cartier. Camera mea e decorata cu doua desene de-ale ei. Nu sunt critic de arta asa ca sa nu va asteptati sa comentez. Va spun doar ca sunt foarte proaste, doar atat. Oribile adica. Are separate 3 camere in casa, cu bai si iesiri proprii, care sunt inchiriate. Campusul e convenabil de aproape si nu duce lipsa de chiriasi.

Cred ca prosoapele sunt pentru ca nu am zis nimic de faptul ca face tarboi cu maica-sa. Nu e ca cearta nu m-ar enerva, dar stau cu castile pe urechi mai mereu pentru ca vreau sa ascult muzica tare. Isi cere scuze mereu de asta, eu „no problem,” desi le mai aud. Toate certurile se desfasoara in acelasi fel: tipete in ambele directii, planset din partea babei, 3 minute mai tarziu Cadillac-ul babei demareaza zgomotos.

A fost comic cand intr-o seara, dupa o cearta, am dat pe la usa ei din fata casei sa ii las banii de chirie. Platesc cash ca nu imi place sa scriu cecuri, deci nu puteam sa las plata in cutia postala. Prin usa intredeschisa se vede televizorul aprins, cineva in fata lui. Bat insistent 3 minute si imi deschide nervoasa gazda. Evident isi cere scuze: „credeam ca e mama, de-aia nu raspundeam.” Ii las banii, ea isi cere din nou scuze pentru ma-sa. „Sti, ma bucur ca esti asa intelegator. Imi pare rau de zgomot, si sper ca intelegi, dar mama are 80 ani si e putin cam dusa.”

Ar fi multe de povestit, ca intamplarea cu furnicile, si despre pisica neagra de care gazda spune ca „e retardata.” Dar asta altadata.

Anunțuri

Written by Surge

Noiembrie 22, 2007 la 01:42

Publicat în Lupu, personale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: