Blog de umor

unul dintre alea două-trei bloguri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie

Book Nazi

with one comment

Pe strada Academiei, in spatele Universitatii, exista doua anticariate, dar unul dintre ele e mai misto decat celalalt. Are carti mai bune si mai rare. Eventual in limbi straine si in editii princeps. Si la niste preturi de parca sunt subventionate. Pe scurt, e anticariat de anticariat, cum s-ar zice la mine-n cartier, daca s-ar sti ce-i aia.

Numai ca are si locul asta un defect. Cand intri, trebuie sa mergi pe varfuri. Deschizi usa, mergi putin, te opresti pentru a da buna ziua, apoi iti continui drumul. Pana ajungi la raftul care te intereseaza, privesti drept inainte. Nu intorci capul aiurea, ca se interpreteaza. La raft, e de preferat sa nu pui mana pe nicio carte. Daca te uiti la vreun titlu, e imposibil sa-l pui cum trebuie, iar vanzatoarea o sa vina langa tine si-o sa aseze ea cartea asa cum era inainte, oftand enervata si poftindu-te, in gand, sa iesi afara si sa nu te mai intorci niciodata. Si sa mori in chinuri, pentru ca i-ai deranjat ei marfa de la raft.

De fapt, nu stiu daca e o simpla vanzatoarea sau chiar proprietara anticariatului. Asa ca o sa-i zic in continuare Book Nazi. Asta e porecla pe care eu si prietena mea o folosim atunci cand vorbim despre magazinul ala de carti. (Suntem pe la Universitate si cautam ceva de Agopian. „Trecem si pe la Book Nazi sa vedem daca are?”)

In mod normal, n-as trece pe acolo, insa, din intamplare, are un raport pret calitate foarte bun. Nu-i poti ignora oferta. E exact ca Soup Nazi din Seinfeld, de la porecla caruia ne-am si inspirat.

Asa ca intru, privind drept inainte si dand buna ziua fix atunci cand e momentul. Ma uit de departe la carti. Scot una de pe raft abia cand sunt 95% sigur ca o s-o cumpar. La cele vechi si fragile nu ma uit deloc. Din alea nu cumpar. Cunoasterea pe care mi-ar putea-o ele oferi nu merita riscul unei scene. Si al unui blestem de neinlaturat.

Anunțuri

Written by depe

Noiembrie 15, 2007 la 08:29

Publicat în culturale, personale

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. :)). E proprietara, poate daca era doar o vanzatoare nu era chiar asa.

    eu, miruna

    Noiembrie 15, 2007 at 09:39


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: