blog de umor

Ieri am fost cu taranii mei la picnic. Am luat cu noi cosulete pline cu mancare si prosoape curate, sa ne stergem barbile de firimituri. Am intins cateva pături la marginea unei paduri si ne-am asezat la umbra stejarilor, unde am aberat si am pus rascoala la cale. Mancarea nu era cine stie ce, ca daca ar fi fost nu ne-am mai fi rasculat. Logic, nu? Dar altul a fost punctul forte al picnicului. La un moment dat, un taran cu barba pana-n piept si cu fruntea neagra de jeg, genul de om care daca nu doarme cu furca sub perna nu se simte in siguranta, a vazut un tufis miscator.

Bate vantul, coae, am zis eu. Stai linistit.

Asta nu, ca e un ungur care ne spioneaza. Un soldat de-al regelui, trimis sa traga cu urechea la planurile noastre, facute in cadrul informal al unui picnic.

Si-a ridicat taranul perna, si-a luat furca de acolo si a aruncat-o cu ura animalica in directia tufisului. Dintre frunzele boschetului a inceput atunci sa curga sange.

Am avut dreptate, a zis cumva taranul, fara sa articuleze ca lumea vreun cuvant.

Da, am mormait eu ca raspuns, iar apoi am pornit in directia tufisului miscator. Care acum nu mai era miscator, ca se scursese prea mult sange din el ca sa se mai miste.

Am dat cateva frunze la o parte sa vad din ce vietate sufletul tocmai isi luase talpasita cand, surpriza: ramaseseram fara ketchup. In tufis, la umbra cea mai deasa, depozitase un taran mai uituc sucul de rosii de pus la pizza.

Pana la urma am mancat pita cu topping de salam si ciuperci fara ketchup, dar a meritat, caci a fost un picnic pe cinste. Bine, nu pentru toti, ca pana sa-mi dau seama de latura frumoasa a intamplarii am apucat sa-l trag in teapa pe fraierul care aruncase cu furca.