Pedeapsa cu moartea pentru elevii batausi

Dupa ce a fost postat pe net filmul in care o fata de 13 ani era umilita de cateva colege, multi au sarit sa propuna condamnarea la moarte, prin tortura in locuri publice, a agresoarelor. Din vehementa comentariilor, se intelegea ca metoda de executie cea mai potrivita ar fi una medievala, eventual specifica Inchizitiei, care sa implice jupuierea de vii a fetelor de scoala generala, care au tuns-o p-aia mica si au pus-o sa bea Fanta de lamaie in timp ce-i dadeau palme peste sticla.

Toate reactiile astea m-au convins ca oamenii nu inteleg institutia pedepsei. Oamenii inca mai cred ca pedeapsa e o razbunare viscerala, menita sa provoace un orgasm moral partii vatamate. Ideea asta provine dintr-un misticism etic, conform caruia greseala ii este atribuita unui suflet damnat sa provoace raul, nu unui organism determinat de interactiunile lui trecute, care poate fi, la o adica, conditionat sa o apuce pe o cale mai buna.

Intrebare retorica

De ce nu scriu si scriitorii romani proza ca-n The New Yorker?

De ce trebuie sa nu iubim cainii vagabonzi

Un articol din evz vorbeste despre o femeie atacata de o haita de caini vagabonzi. Toti cei care ma cunosc stiu ca nu iubesc deloc cainii. Si ca sustin, fara nuante, eutanasierea maidanezilor. Ei bine, cazuri cum e asta ma conving din ce in ce mai mult ca am dreptate. Dar nu despre ideile care fac din mine un militant plin de civism vreau sa vorbesc. Ci despre fentele argumentative ale iubitorilor de maidanezi, genul de oameni care arunca cu borcane de la balcon in capul hingherilor sau care ar stropi cu galeata de apa orice angajat al primariei care s-ar apropia de bloc cu latul pregatit pentru cainele cartierului. Oameni care, la o adica, s-ar lipsi de rezerva de muraturi la borcan si si-ar da peste cap apometrele doar pentru a-i pune pe fuga pe baietii de la ecarisaj.

Unul dintre argumentele cele mai intalnite din partea iubitorilor de animale, atunci cand un caine ataca un om, este ca omul “a cautat-o”. Cu alte cuvinte, nu atacau cainii asa, degeaba, ca-s oameni seriosi, nu se iau aiurea dupa trecatori. Cainii ataca atunci cand sunt provocati. Daca ii injuri de mama…

Ok, dar acelasi argument cu “a cautat-o” e folosit si in cazul femeii sfasiate de haita de caini. Cat de pusa pe sotii sa fi fost femeia aia de 100 de kilograme?

Evident ca femeia aia s-a comportat diferit de ceilalti trecatori, care nu au fost atacati. Asta, bineinteles, numai in cazul in care cainii nu dadeau cu banul pe cine sa muste, cum facea criminalul psihopat din No Country for Old Men.

De acord, femeia a iesit cumva in evidenta in ochii cainilor. Poate ca mergea prea repede (desi, la 100 de kilograme, nu prea cred) sau isi legana prea ostentativ poseta. Dar frate, cat de capriciosi pot fi cainii daca, pentru asemenea amanunte, ar smulge cu coltii carnea de pe cineva? E ca si cum te-ar snopi in bateie un interlop din cauza ca mergeai pe strada prea cracanat, pentru ca pe urma sa ti se spuna ca ai cautat-o cu lumanarea.

Cainii sunt periculosi. Sunt agresivi, imprevizibil si uneori pot fi infectati cu rabie. Chiar daca oamenii sunt prea ipocriti sa-i omoarea ( sobolanii sunt mai inteligenti decat ei, idiotilor, si totusi ii omorati in masa ), macar sa-i abandoneze in vreo padure. Sau, vorba lui Cioroianu, sa cumpere primaria un teren intre Alexandria si Cairo, in desert, si sa-i lase acolo…

Emisiunile bătrâneşti de la BrainTV

Mult timp, imaginea clişeu a intelectualului profesor universitar a fost aceea a unui batran barbos şi sărac, care se imbraca arhaic şi poartă ceasuri de buzunar nefuncţionale. Nu înţelege lumea de azi, iar lumea de azi crede că îl înţelege îndeajuns de bine încât să nu-l ia în serios. Are un vocubular arhaic, care îi subliniază statutul de întelectual, şi foloseşte fraze prea elaborate pentru a nu se face mişto de el. În fine, cunoaşteţi clişeul.

Numai că nu-i aşa. De cele mai multe ori, oamenii care au caracteristicile de mai sus nu sunt decat nişte bovarişti rataţi, care, prin accesorii si mijloace verbale facile, vor să se plaseze într-o categorie socială în care înzestrările precare le-au blocat accesul.

Adevăraţii sciitori şi profesori universitari sunt relaxaţi, ironici şi cu o viziune asupra lumii prea profundă pentru a se plânge de tineretul din ziua de azi. Dar sa termin cu introducerea şi să trec la ce am de zis. Emisiunea booktop, de pe BrainTV, are ceva din spiritul vetust al intelectualilor veşnic wannabe, trecuţi de o anumită vârstă. Desigur, prezentatorii sunt tineri urbani bine îmbrăcaţi, care încearcă să raebiliteze lectura. Numai ca nu prea au şanse, din moment ce folosesc limbajul cărţilor de comentarii de clasa a cincea, în detrimentul unor exprimări sincere, simple şi autentice.

Dar să dau un exemplu: chiar e nevoie sa se precizeze, pe un ton afectat, despre Lupul de stepă, că “a apărut sub egida editurii RAO”? Nu era mai natural să se spună că a apărut la editura RAO? Nu cred că folosirea unui limbaj artificial, de lemn, e cea mai bună cale de a-i îndemna pe puşti la lectură.

Desi intro-ul crează impresia unei emisiuni cool, ceea ce urmează aminteste de orele de română din scoala generală, în care textele erau interpretate intr-o maniera artificială, ca si cum s-ar adresa sensibilitatii unui monstru cu inima, limba si creierul de lemn. Vorba amicului Lupu: “Bai, mie mi-a plăcut romanul Ion, dar nu pentru că era circular…”

Cel mai pedofil calup publicitar

Azi am vazut, pe TVR 1, cel mai pedofil calup publicitar. Era cam asa: Un clip social care isi propunea combaterea cersetoriei in randul copiilor ne indemna sa nu mai dam bani puradeilor care canta si zic poezii pe la metrou. La sfarsit, sloganul: Copiii strazii nu au nevoie de banii tai, ci de protectie! Imediat dupa, o reclama la prezervative.

Este Duminica dimineata, 16 Martie, 2008, si Costel a descoperit secretul vietii.

Este Duminica dimineata, 16 Martie, 2008, si Costel a descoperit secretul vietii. Este incredibil, da, dar totul ii este clar acum. Solutiile problemelor lui sunt atat de evidente! Se simte ca Neo, din filmul Matrix, cand isi descopera superputerile la sfarsitul filmului. In sfarsit acum vede ca viata are sens. Poate ca i-a venit din starea de semiconstienta de dinaintea trezirii, in care gandul controlat se amesteca cu visul; poate ca de asta era nevoie – de o unitate a constiintei care sa-i cuprinda si cu subconstientul. Oricum, speculatiile nu isi au rostul. Cumva, totul ii este clar.

Se va scula din pat si va incepe sa isi puna la punct treburile. Acest principiu general pe care tocmai l-a descoperit ii va da raspunsul la tot ce nu intelege; toate problemele pe care le avea, evident, veneau din neputinta lui de a avea o viziune de ansamblu asupra evenimentelor vietii lui. Fara aceasta idee totul se topea intr-un haos imposibil de controlat, ducand mai departe la erori din partea lui si a celor din jur, care la randul lor se transformau in probleme mai grele, din care unele deveneau intractabile. Toata viata lui a fost o cautare de a iesi din acest haos. Vointa lui a pus in miscare motorul gandurilor care, inexorabil, a dus catre acest moment, dar asta e de domeniul trecutului.

S-a hotarat: si-l va tatua pe piept pe un arc de cerc, in litere gotice. Si nu cu un cui ruginit, cum si-a tatuat femeile goale de pe mana in puscarie, ci profesionist, pentru o definitie perfecta. In negru. Asta va fi emblema lui, moto-ul vietii lui: “Sa te iubesti asa cum te iubeste Dumnezeu.”

Imagini cu Thomas Pynchon

Pynchon, unul dintre cei mai importanţi scriitori în viaţă, autor de romane ermetice în care mixeaza conspiraţiile cu haosul, a evitat dintotdeauna apariţiile publice. Felul lui retras de a-şi savura gloria a devenit anecdotic, ceea ce l-a făcut să apară, mascat cu o pungă pe cap, chiar şi în The Simpsons.

În filmul de mai jos, un băiat susţine că l-a identificat în nişte imagini difuzate de CNN.

Perla zilei

De pe NewsIn:

Noul slogan Gandul

Nimeni nu gandeste pentru tine. In afara de Chuck Norris.

Ma doare capul

Azi noapte, boschetara care doarme in blocul meu a sunat la interfon pe la 3. M-am trezit fara sa stiu pe ce lume sunt, cu capul pocnindu-mi de durere si, pana sa ma intorc in pat, nu mi-am dat seama ca tot deranjul fusese provocat de soneria interfonului. Mai mult chiar, in starea de semi-constienta care ma stapanea atunci cand apasam pe buton pentru a-i da drumul in bloc boschetarei, m-am gandit: “Bai, ce noroc ca a sunat cat eram treaz… Daca mi-ar fi intrerupt somnul, chiar ca nu i-as fi deschis…”

Gheorghe Doja la picnic

Ieri am fost cu taranii mei la picnic. Am luat cu noi cosulete pline cu mancare si prosoape curate, sa ne stergem barbile de firimituri. Am intins cateva pături la marginea unei paduri si ne-am asezat la umbra stejarilor, unde am aberat si am pus rascoala la cale. Mancarea nu era cine stie ce, ca daca ar fi fost nu ne-am mai fi rasculat. Logic, nu? Dar altul a fost punctul forte al picnicului. La un moment dat, un taran cu barba pana-n piept si cu fruntea neagra de jeg, genul de om care daca nu doarme cu furca sub perna nu se simte in siguranta, a vazut un tufis miscator.

Recunoasteti personajul

Indiciu 1: poarta peruca si are barba rasa.

Indiciu 2: este una dintre cele mai cunoscute figuri politice din istorie.

Indiciu 3: apare deghizat pentru ca se pregatea sa schimbe (in rau) viata a sute de milioane de oameni.

Câine şi circ

Cand ieseam ieri pe usa, sa merg la munca, un doberman mare cat un vitel, tinut scurt din lesa de stapan, latra la o batrana care urca scarile si se odihnea, rezemata de balustrada, intre etaje. Am asteptat sa treaca animalul si am dat sa cobor si eu, numai ca m-a ajuns din urma un boxer placid, prea calm ca sa mai poarte lesa. Din toate blocurile din Bucuresti, m-am mutat tocmai intr-unul in care locuiesc doi caini de talie mare, cu potential agresiv? Vecinii mei n-au auzit de chihuahua si de pechinezi?

O urasc pe Octavia Negre

De fapt, n-o urasc. Ba chiar ma amuza gesturile ei de om curpins de importanta lucrurilor pe care le comunica. Dar uneori nu ai chef sa fii amuzat cu forta. Asa ca ma enerveaza si ma vad nevoit sa schimb canalul. Ceea ce nu-i o idee rea.

Octavia Negre gesticuleaza febril atunci cand citeste stirile, cu o importanta data de apropierea ei afectiva fata de evenimente. Bai, deci si-au batut joc astia de mine de m-au pus ca citesc stiri de la zoo, da macar sunt stiri sincere, ma. Scrise din suflet si citite cu o lacrima in coltul ochiului. O lacrima de tristete intensa sau de bucurie senina.

Se uita foarte des la colegul de pupitru, ca si cum pe el l-ar anunta ce-a mai facut ursuletul Knut. De parca n-ar avea si omul ala acces la prompter.

Si bineinteles, mai face un schimb de pareri cu coprezentatorul, ca si cum ar celebra o idee spontana, care trebuie neaparat impartasita.

Si, cu ocazia asta, deschid aici un forum: Ce parere aveti despre Octavia Negre? Va rog sa va exprimati opiniile, iar colegii nostri le vor prelua pe cele mai interesante.

Anunţ

Pentru ca in ultimul timp am postat aici, pe blog de umor, chestii prea serioase pentru profilul blogului, am hotarat sa-mi mai deschid o pravalie. Aceasta se numeste Blog de Idei si o sa fie aprovizionata cu discutii pe teme mai sobre decat bancurile cu cehi sau aventurile lui Gheorghe Doja.

Pentru inceput, poate fi gasita aici o observatie despre teoria conspiratiei din documentarul Zeitgeist.

Nou

Luati de aici.

Un film care merita vazut (scurta cronica)

O sa fie o cronica scurta. Nimic din ce as putea eu sa spun nu este spus mai bine decat in film; in plus cred ca ar trebui sa-l vedeti doar fiindca il recomand eu. V-am dezamagit eu vreodata? Nu! Vedeti?